Faceți căutări pe acest blog

luni, 13 februarie 2017

ÎN OGLINDĂ - 4

 Canalele de știri erau tot timpul la ușa lui, dar în contractul pe care deja îl semnase cu ONU se stipulse că nu avea voie să divulge nimănui ceea ce înțelegea el din transmisie. Doar lor și nimănui altcuiva, până va ajunge pe stație.
 Din câte vedea el, civilizația aceasta era în mare măsură ca a noastră. Aveau prognoze meteo, emisiuni informative, mondene, ba chiar și culinare. În plus, se pare că și ei aveau, ca și oamenii, un cult al morții, la ei fiind un pic mai exagerat decât la noi, fiindcă aveau din când în când și câte o emisiune cu caracter funerar extrem de detaliată. Ceremoniile erau, se pare, ale unor personalități, locale sau nu, asta nu mai știa.
 Imediat după absolvirea facultății, nava îl aștepta să-l transporte către stația din Norul lui Oort. Văzuse imagini vechi cu norul de când ajunsese acolo cea mai veche dintre sonde posibile, New Horizons, și care făcuse și poze. De atunci, oamenii au știut la ce să se aștepte de la acel colț al sistemului și au trimis destul de multe misiuni pentru a elucida măcar o parte din mistere.
 În plus, Goku nu era un tip care să fie impresionat ușor. Avusese o copilărie grea, cu lipsă de afectivitate din cauza absenței părinților care au ales calea tradițională japoneză de a se retrage din viață, lăsându-l în grija statului. Cu toate acestea, când urcă în nava care urma să-l ducă către o destinație atât de îndepărtată, era de-a dreptul emoționat. Luase totul parcă prea ușor până atunci. Știa ce avea să urmeze, desigur, dar până nu se văzu cu adevărat în navă, nu-și dăduse seama că totul era real. Urma să lase planeta în urmă, la o distanță la care prea puțini oameni ajunseseră pentru ca să mai pornească și el acolo.
 Au călătorit mai bine de doi ani, dar, când au ajuns la stație, și-a dat seama că pozele pe care le-a văzut el despre stație și interiorul ei nu erau nici pe departe fidele. Stația era foarte mare pentru doar două persoane și dispunea de tot confortul. Spațiul interior era generos și inginerii terrani au făcut tot posibilul să dezvolte o gravitație artificială printr-o podea care accelera toți atomii spre ea într-un mod elegant. Nu se simțea că sunt în spațiu.
 Pe Goku l-a interesat în primul rând însă consola lui de lucru, locul unde avea să-și petreacă cu siguranță următorii ani, deși nu știa nici el prea bine câți urmau a fi. Era un pupitru cu monitorul direct în fereastra care dădea spre exteriorul sistemului solar, spre aglomerarea de rocă și gheață din Norul lui Oort, spre toate acele planete alungate de Soare ca de un tată care nu vrea să recunoască decât copiii legitimi. Monitorul putea fi făcut să dispară foarte ușor sau putea să funcționeze în tandem cu fereastra. Computerele erau de ultimă generație, capabile prin procesoarele care comunicau cu cel de după urechea lui Goku să citească gânduri, astfel încât să nu mai piardă timpul cu scrisul. Textul, cel pe care spera să-l traducă din ce în ce mai bine, se afișa pe un ecran pentru a fi corectat, apoi era atașat semnalului care, la rândul său, era amplificat să ajungă pe Pământ în același timp cu semnalul original. În acest fel, pământenii puteau să vadă varianta cu sau fără subtitrare.

duminică, 22 ianuarie 2017

ÎN OGLINDĂ - 3

 Prin intermediul acestui semnal, oamenii vedeau niște ființe bipede, asemănătoare lor, dar care la față prezentau un nas mult mai proeminent decât al nostru, urechile, de trei ori mai mari ca ale noastre, de un roșu aprins, care erau de cele mai multe ori lăsate în jos și, se pare, se ridicau doar când individul dorea să audă mai bine ceva. Ochii erau de culori diferite, fiecare individ neavând doi ochi colorați la fel. Combinațiile erau dintre cele mai ciudate pentru oameni. Nimeni nu prezenta niciun rid, tenul lor era portocaliu intens și buzele roșii. De aici, de la buze și de la urechi, s-a tras concluzia că sunt ființe cu sânge și că sângele lor conține ceea ce conține și al nostru. În plus, de la buletinele lor de știri reieșise ulterior faptul că nu erau foarte diferiți de oameni și că unele organe interne erau similare chiar. Natura nu avea prea multă imaginație se pare, sau cel puțin așa părea că se întâmplă în cazul sistemelor solare cu o singură stea.
 Nimeni nu înțelegea ce vorbeau cei din Săgetător și, deși au fost făcute eforturi imense de a se traduce ceea ceea ce spuneau, mare parte era un mister pentru că sintaxa și vocabularul lor erau extrem de flexibile. Aveau pentru o singură realitate tot atâtea cuvinte câți indivizi erau pe planetă. Era practic imposibil să înțelegi ceea ce spuneau.
 Acum a intrat în joc Goku. ONU știa de capacitatea sa deosebită și a profitat din plin de ea. I s-a propus o slujbă unică: omenirea dorea să stabilească un avanpost în Norul lui Oort și planul era destul de înaintat. Numai poziția era alta decât cea care ar fi servit intereselor actuale. Dar acum că a apărut această civilizație, locul putea fi schimbat pentru a fi cât mai aproape de constelația Săgetătorului, acolo de unde venea semnalul. Pe stația aceasta semnalul putea fi recepționat mult mai repede decât pe Terra, dată fiind distanța, iar slujba lui Goku era să traducă ceea ce spuneau ei și apoi un coleg care se va ocupa de partea tehnică va atașa traducerea la semnalul pe care îl va propulsa spre Terra folosind codarea laser pentru a ajunge împreună cu semnalul inițial la locuitorii planetei.
 La început, Goku a fost sceptic, dar, când a văzut că-i înțelege destul de ușor pe extratereștri, a acceptat slujba cu condiția să fie lăsat să-și termine studiile. Au fost reticenți cu privire la acest aspect, dar nu au avut încotro. În timpul care i-a fost lăsat până la plecare pe stația care fusese deja construită, încerca să descifreze limba săgetătorilor, cum li se spunea acum. Reușea la început, credea el, în proporție de patruzeci la sută, dar avea speranțe că procentul va crește pe măsură ce va fi și mai familiarizat cu limba.

miercuri, 28 decembrie 2016

ÎN OGLINDĂ - 2

 Poate că umanitatea nu era pregătită să intre în marea familie cosmică. Poate că totuși, după cum se spunea de milenii, erau singuri în univers. Acestea erau cele mai auzite păreri pe toate canalele radio și de televiuziune pe care Goku le urmărea. Avea o plăcere deosebită în a urmări canale TV chiar și din țări a căror limbă îi era total necunoscută. Asta fiindcă, după foarte puțin timp de acomodare cu fonetica și persoana de pe ecran, pricepea aproape tot ceea ce se dorea a fi transmis.
 Majoritatea, când venea vorba despre civilizații de pe alte planete, era de părere că umanitatea nu era pregătită să fie parte integrantă din univers. Făcuse progrese, asta era cert, dar nu era de ajuns.
 Primul semnal a fost receptat de către unul dintre oamenii din Valparaiso, din fostul stat Chile. Acesta a fost cel dintâi care a recepționat semnalul, dar care a fost inițial bulversat de ceea ce vedea, crezând că este un nou canal pentru amuzamentul celor aflați la pensie și inițiat de corporația semnalului prin cablu universal. Vreo două luni de zile nu a spus nimănui despre descoperirea pe care a făcut-o, pentru că nici el nu i-a dat importanță. Era un moș de modă veche. Unul care încerca să prindă posturi, și se pare că și reușise, după o metodă foarte veche prin care cine dorea își trimitea o antenă pe orbită pe care o putea deplasa în ce loc dorea el, dar nu mai departe de Lună. Desigur el nu ținuse cont de această regulă pe care o încălcă de multe ori, acesta fiind și unul dintre motivele pentru care nu spusese nimănui despre descoperirea lui.
 Dar ceea ce vedea el pe ecranul său părea din ce în ce mai interesant, până când și-a dat seama că nu avea cum să fie un nou canal al oamenilor, pentru că producția ar fi fost extrem de elaborată și, în consecință, costisitoare. Ceva era ciudat, dar nu îndrăznea decât acest gând. Când și-a permis luxul de a gândi mai departe, s-a dus personal la observatorul de lângă Santiago să reclame descoperirea. Nu credea chiar foarte tare că va fi luat în râs, dar nici nu avea convingerea că ceea ce vedea el zi de zi era o altă lume.
 La observator, toți fură uluiți de ceea ce vedeau, dar asta după ce au localizat sursa semnalului ca fiind undeva în constelația Săgetătorului, acolo unde oamenii, de altfel, mai căutaseră de foarte multe ori, dar nu găsiseră nimic. Nu se sfiise nimeni să transmită mai departe faptul că nu erau singuri în univers și că puteau chiar urmări această nouă civilizație în fiecare zi și noapte. Mulți își confecționaseră antene rudimentare pentru a prinde semnalul, dar foarte repede a fost transformat în semnal laser pentru ca fiecare televizor de pe planetă să poată vedea transmisia la o calitate superioară.

miercuri, 23 noiembrie 2016

ÎN OGLINDĂ -1

 Se așternuse liniștea peste stație de data aceasta. De fapt, lui Goku doar acum i se părea că se așternuse liniștea peste stație, deși rămăsese singur de mai bine de trei luni de zile pământești numărate. Nu avusese timp să-și permită vreun moment de introspecție, vreun moment de liniște în care să stea numai el cu el însuși, cu gândurile sale. Fusese ocupat cu munca. Atât de ocupat, încât nu apuca decât să muncească și să doarmă, iar somnul era redus la câteva ore pe noapte. De mâncat, mânca extrem de puțin. Nu-l mai interesa ce conțineau pachetele cu rații, atâta timp cât îi aduceau necesarul de calorii. Important pentru el era munca la care s-a angajat și pe care o dorea realizată într-un mod cât mai bun și mai corect. De când venise pe stație avusese ajutor, dar acum volumul se redusese, iar partenerul lui de lucru s-a retras pe Terra, așa cum fusese convenția la semnarea contractului. Cel care va părăsi stația primul, în cazul în care se va reduce din volumul de muncă, va fi cel care are o familie, adică, în cazul de față, Victor, cel care ava o familie.
 Goku nu avea familie, și nici nu se gândise vreodată să aibă vreuna. Dorise de când se știa să evadeze din chingile pe care i le impunea specia în care avusese neșansa, spunea el, să se nască. El însuși era totuși un paradox chiar și pentru el, pentru că, deși oamenii îi displăceau în mod evident, literatura în care descoperea omul, drama umană în cele mai pure forme, îl atrăgea inexorabil. Desigur că se descoperea pe sine în toate aceste variante de personaje pe care le studiase la facultatea sa, dar cel mai mult, înțelesese el, îi plăcea să le dea o formă prin traducerile pe care le făcea. Avea un talent deosebit la a înțelege limbile străine, chiar și pe cele cu care nu mai venise niciodată în contact. Înțelegea ceea ce dorea să spună ființa din fața lui. De fapt, a înțelege era cam puțin spus. El simțea cealaltă ființă și, în mod natural, avea acces la sufletul ei. Nu rămânea decât să transpună în cuvinte pentru ca și alții să înțeleagă ceea ce el simțea.
 Acest talent i-a fost pus în valoare de un profesor de la Universitatea din Tokyo, cel care l-a luat sub aripa sa și l-a recomandat unui înalt oficial ONU care a înțeles, la rândul său, că un asemenea talent este inestimabil în relațiile diplomatice care urmăreau formarea unui guvern internațional.
 Dar, chiar când era în ultimul an de facultate, se produsese un eveniment crucial, care plasase lumea într-o paradigmă în care nu se mai aflase. Desigur, oamenii de știință încercaseră de secole bune să ia legătura cu ființe de pe altă planetă. Încercaseră frecvențele radio la început, apoi trecuseră la comunicarea prin laser și la subspațiul care tocmai era pus în valoare de douăzeci și cinci de ani. Descoperiseră, cu telescoapele care erau acum în afara sistemului solar, mii de planete pe care s-ar fi putut dezvolta viața. Dar totul fusese în zadar. Umanitatea era înconjurată de o tăcere asupra căreia se făceau fel de fel de speculații care mai de care mai abracadabrante. Nimeni nu înțelegea de ce universul nu răspunde la chemările care începuseră cu patru sute de ani în ură, când sondele Voyager părăsiseră sistemul solar.

vineri, 11 noiembrie 2016

CĂLĂUZA - ULTIMA

 În plus, capacitățile lor de comunicare telepatică nu se limitau numai la cel de aproape. Fiecare era conectat cu oricine ar fi dorit de oriunde de pe suprafața planetei, ba mai mult, au reușit, după un timp, să comunice și cu semenii lor de pe alte planete. Universul li s-a deschis și au aflat că sunt părtași la o minune care nu se limita numai la ei.
 Andrei nu și-a părăsit casa de la marginea Antarcticii. A mai rămas acolo foarte mult timp. Aceste transformări pe el nu l-au afectat, pentru că era de mult timp din altă materie. El fusese așa cum era de când i-a fost dată starea de nemurire. Însă, după alte câteva secole, a vrut să exploreze și alte universuri. Atunci, a revenit la el Alex.
 - Am știut de la început că ești un înger.
 - Eu, nu, râse Alex amuzat de realul situației.
 Trecuse o vreme de când nu se mai întâlniseră, pentru că Alex, cel care a rămas pe planetă a murit în cele din urmă și s-a reunit cu jumătatea sa care era în alte sfere. Cât timp mai era în viață, a reușit să se apropie de Andrei și să observe cât de mult semăna cu cel pe care îl întâlnise demult la Petralona când i s-a arătat ca înger și-i recunoscu statutul de nemuritor. Nu avea cum să semene la chip, pentru că Andrei nu-i văzuse celuilalt chipul. Dar era ceva în ființa lui care-ți spunea că spiritul său este de mult mai de departe decât al tuturor celorlalți.
 - Și ce-ați făcut cu Luna, dacă pot să întreb, fu Andrei curios.
 - Am dus-o în universul din care a venit zeitatea. Am lăsat pe Titan un spirit care ne va anunța dacă asemenea faptă se va mai produce în acest colț de univers. Vom interveni înainte ca totul reînceapă.
 - Deci nu oamenii au dat viață acestui zeu. Nu a fost o creație a puterii lor de a materializa tot ceea ce-și doresc.
 - Oamenii nu i-au dat viață, asta așa este. Însă, prin credința lor direcționată greșit, au atras-o din universul ei într-al lor și însăși credința lor contribuia destul de consistent la rămânerea zeității aici.
 După o pauză, Alex îl întrebă pe Andrei:
 - Dar, tu ce ai de gând acum? Încotro vrei să te îndrepți?
 - Până când această planetă se va apropia de finalul periplului ei prin univers, până când această stea se va afla în pragul dispariției, vreau să văd ce-mi pot oferi și alte civilizații și, apoi, alte universuri, cât mai diferite de acesta în care m-am născut.
 - Dorința ta este poruncă pentru mine, îi zâmbi Alex făcându-i cu ochiul și dispărură amândoi.