Faceți căutări pe acest blog

Se încarcă...

miercuri, 23 noiembrie 2016

ÎN OGLINDĂ -1

 Se așternuse liniștea peste stație de data aceasta. De fapt, lui Goku doar acum i se părea că se așternuse liniștea peste stație, deși rămăsese singur de mai bine de trei luni de zile pământești numărate. Nu avusese timp să-și permită vreun moment de introspecție, vreun moment de liniște în care să stea numai el cu el însuși, cu gândurile sale. Fusese ocupat cu munca. Atât de ocupat, încât nu apuca decât să muncească și să doarmă, iar somnul era redus la câteva ore pe noapte. De mâncat, mânca extrem de puțin. Nu-l mai interesa ce conțineau pachetele cu rații, atâta timp cât îi aduceau necesarul de calorii. Important pentru el era munca la care s-a angajat și pe care o dorea realizată într-un mod cât mai bun și mai corect. De când venise pe stație avusese ajutor, dar acum volumul se redusese, iar partenerul lui de lucru s-a retras pe Terra, așa cum fusese convenția la semnarea contractului. Cel care va părăsi stația primul, în cazul în care se va reduce din volumul de muncă, va fi cel care are o familie, adică, în cazul de față, Victor, cel care ava o familie.
 Goku nu avea familie, și nici nu se gândise vreodată să aibă vreuna. Dorise de când se știa să evadeze din chingile pe care i le impunea specia în care avusese neșansa, spunea el, să se nască. El însuși era totuși un paradox chiar și pentru el, pentru că, deși oamenii îi displăceau în mod evident, literatura în care descoperea omul, drama umană în cele mai pure forme, îl atrăgea inexorabil. Desigur că se descoperea pe sine în toate aceste variante de personaje pe care le studiase la facultatea sa, dar cel mai mult, înțelesese el, îi plăcea să le dea o formă prin traducerile pe care le făcea. Avea un talent deosebit la a înțelege limbile străine, chiar și pe cele cu care nu mai venise niciodată în contact. Înțelegea ceea ce dorea să spună ființa din fața lui. De fapt, a înțelege era cam puțin spus. El simțea cealaltă ființă și, în mod natural, avea acces la sufletul ei. Nu rămânea decât să transpună în cuvinte pentru ca și alții să înțeleagă ceea ce el simțea.
 Acest talent i-a fost pus în valoare de un profesor de la Universitatea din Tokyo, cel care l-a luat sub aripa sa și l-a recomandat unui înalt oficial ONU care a înțeles, la rândul său, că un asemenea talent este inestimabil în relațiile diplomatice care urmăreau formarea unui guvern internațional.
 Dar, chiar când era în ultimul an de facultate, se produsese un eveniment crucial, care plasase lumea într-o paradigmă în care nu se mai aflase. Desigur, oamenii de știință încercaseră de secole bune să ia legătura cu ființe de pe altă planetă. Încercaseră frecvențele radio la început, apoi trecuseră la comunicarea prin laser și la subspațiul care tocmai era pus în valoare de douăzeci și cinci de ani. Descoperiseră, cu telescoapele care erau acum în afara sistemului solar, mii de planete pe care s-ar fi putut dezvolta viața. Dar totul fusese în zadar. Umanitatea era înconjurată de o tăcere asupra căreia se făceau fel de fel de speculații care mai de care mai abracadabrante. Nimeni nu înțelegea de ce universul nu răspunde la chemările care începuseră cu patru sute de ani în ură, când sondele Voyager părăsiseră sistemul solar.

vineri, 11 noiembrie 2016

CĂLĂUZA - ULTIMA

 În plus, capacitățile lor de comunicare telepatică nu se limitau numai la cel de aproape. Fiecare era conectat cu oricine ar fi dorit de oriunde de pe suprafața planetei, ba mai mult, au reușit, după un timp, să comunice și cu semenii lor de pe alte planete. Universul li s-a deschis și au aflat că sunt părtași la o minune care nu se limita numai la ei.
 Andrei nu și-a părăsit casa de la marginea Antarcticii. A mai rămas acolo foarte mult timp. Aceste transformări pe el nu l-au afectat, pentru că era de mult timp din altă materie. El fusese așa cum era de când i-a fost dată starea de nemurire. Însă, după alte câteva secole, a vrut să exploreze și alte universuri. Atunci, a revenit la el Alex.
 - Am știut de la început că ești un înger.
 - Eu, nu, râse Alex amuzat de realul situației.
 Trecuse o vreme de când nu se mai întâlniseră, pentru că Alex, cel care a rămas pe planetă a murit în cele din urmă și s-a reunit cu jumătatea sa care era în alte sfere. Cât timp mai era în viață, a reușit să se apropie de Andrei și să observe cât de mult semăna cu cel pe care îl întâlnise demult la Petralona când i s-a arătat ca înger și-i recunoscu statutul de nemuritor. Nu avea cum să semene la chip, pentru că Andrei nu-i văzuse celuilalt chipul. Dar era ceva în ființa lui care-ți spunea că spiritul său este de mult mai de departe decât al tuturor celorlalți.
 - Și ce-ați făcut cu Luna, dacă pot să întreb, fu Andrei curios.
 - Am dus-o în universul din care a venit zeitatea. Am lăsat pe Titan un spirit care ne va anunța dacă asemenea faptă se va mai produce în acest colț de univers. Vom interveni înainte ca totul reînceapă.
 - Deci nu oamenii au dat viață acestui zeu. Nu a fost o creație a puterii lor de a materializa tot ceea ce-și doresc.
 - Oamenii nu i-au dat viață, asta așa este. Însă, prin credința lor direcționată greșit, au atras-o din universul ei într-al lor și însăși credința lor contribuia destul de consistent la rămânerea zeității aici.
 După o pauză, Alex îl întrebă pe Andrei:
 - Dar, tu ce ai de gând acum? Încotro vrei să te îndrepți?
 - Până când această planetă se va apropia de finalul periplului ei prin univers, până când această stea se va afla în pragul dispariției, vreau să văd ce-mi pot oferi și alte civilizații și, apoi, alte universuri, cât mai diferite de acesta în care m-am născut.
 - Dorința ta este poruncă pentru mine, îi zâmbi Alex făcându-i cu ochiul și dispărură amândoi.

marți, 25 octombrie 2016

CĂLĂUZA - 10

 Așa s-a și întâmplat. Maria și Alex stăteau la jumătatea distanței dintre Pământ și Lună, așteptând întreruperea fluxului energiei negative pentru a fi capabili și ei să înainteze mai mult către Lună. Numai că exploziile nu au decurs chiar după cum s-ar fi așteptat. Mai întâi a fost cea de la Polul Sud, după care cea de la ecuator. Cea de la Polul Nord întârzia. Când cei doi s-au hotărât să acționeze oricum ar fi fost, au văzut lumina de la Polul Nord care-i anunța că nimic nu le mai stătea în cale. Atunci, Alex a scos din buzunarul său o sferă pe care a trimis-o către Tycho. Pe măsură ce aceasta se apropia de suprafața Lunii, se făcea tot mai mare și din sferă s-a transformat într-un disc ce a acoperit întreg craterul. Cei doi s-au plasat fiecare la câte un pol al Lunii și s-au transformat în câte o lumină care a început să se dezvolte în formă de calotă. De pe suprafața Pământului se putea vedea limpede cum cele două calote înaintează una spre cealaltă înconjurând Luna într-o lumină mult mai puternică decât cea a Soarelui care era în partea opusă Lunii, după Pământ. În acest fel, planeta a fost luminată în întregime. Singura dată din istoria acesteia când avea să se întâmple un asemenea fenomen.
 În acel moment, fiecare element al planetei și-a amintit de unde a venit. Fiecare și-a amintit pentru un singur moment cine este de fapt și că scopul lor aici este de a se bucura de fiecare clipă. După acest moment de luciditate, din inima planetei au început să iasă miliarde de lumini portocalii care, la rându lor, au înconjurat planeta ca pentru o ultimă contemplare. Cerul a fost luminat câteva minute doar de ele, iar ființele vii, toate, fără excepție, au privit spre cer sau și-au întors frunzele către el. Atunci au înțeles. Cu toții. Până și slujitorii altarelor care, din disperare, recurseseră la sacrificii și înghețaseră cu mâna pe mânerul pumnalelor sau cu degetele pe trăgaci. Planeta avu o clipă de luciditate. Nici nu-i trebuia mai mult. În sfârșit erau liberi și singurul care a înțeles și mai multe a fost Andrei. Cei care s-au sacrificat pentru ei nu s-au sacrificat prin sânge. Un zeu, măcar atâta ar fi trebuit să știe: sângele cere tot sânge, iar pacea cere pace.
 Apoi, sufletele au început să plece care încotro și Pământul a fost din nou luminat numai de soare. Au așteptat ca Luna să iasă din momentul ei de întuneric, dar Luna nu mai era la locul ei. Dispăruse cu desăvârșire. Cei care depindeau de maree, au fost nevoiți să-și caute alt loc care să-i satisfacă. A fost singurul compromis pe care cei doi au trebuit să-l facă științei. În fond, fără Lună nu avea ce să atragă apa. Nu că nu ar fi putut s-o facă și pe asta, dar oamenii trebuiau să-și vadă de noua lor viață nestingheriți și generațiile viitoare să vadă dispariția Lunii ca pe o eliberare, nu ca pe o minune.
 Și, pentru ca jocul să continue să fie interesant, religia nu a dispărut, însă ea s-a transformat. Din obiect, omul a devenit subiect. El era în centrul tuturor religiilor planetei, fiecare înțelegând că sunt, de fapt, frați cu toții. Că sunt părtași la frumusețea vieții.
 Așa și-au recăpătat și o seamă de valori pe care le pierduseră de prea mult timp. Limbajul le era inutil, îl foloseau doar ca amuzament. Fiecare se înțelegea cu fiecare de la minte la minte, de la suflet la suflet și nimeni nu mai avea niciun secret. Secretele țineau de domeniul trecutului. Orele de istorie au devenit interesante, pentru că, de acum în colo, istoria nu se îndrepta numai spre trecut, spre un trecut înecat în sânge. Istoria nu avea să mai fie nicicând o materie care să vorbească despre violență și frică. Aceste concepte nu mai puteau fi gândite de către pământeni.

marți, 4 octombrie 2016

CĂLĂUZA - 9

Toți trei luară loc, iar situația se mai detensionă. Nimeni nu spusese nimic vreme de câteva minute bune. Reflectau la ceea ce urma să facă, deși Alex și Maria comunicau telepatic în legătură cu noua situație.
 În fond, nu era tocmai nouă. Știuseră de la început că existau două variante și uite că se confruntau cu cea la care speraseră. Andrei era implicat într-un efort de a reduce influența acestei zeități care-și sporea autoritatea și înrobea lumea din ce în ce mai mult.
 - Dacă distrugem toate cele șase stații de emitere a câmpului energetic, vom putea captura zeitatea? întrebă într-un final Maria.
 - Este de ajuns să distrugem trei dintre ele. Cele de la poli sunt în contact permanent cu Luna. Trebuie să mai distrugem una de la ecuator, dar, în funcție de momentul în care vreți să acționați, trebuie aleasă cea care va întrerupe rețeaua. Trebuie să fie cea mai apropiată de Lună în acel moment. Zeitatea va pierde legătura cu lumea pe care o subjugă și va intra în panică. Frica o va face vulnerabilă și o veți putea captura. Andrei făcu o pauză care adăugă o notă de tristețe celor spuse.
 Toți trei știau că mai există slujitori ai acestei zeități a fricii pe tot globul pământesc, dar nu puteau da înapoi. Acești slujitori vor încerca din răsputeri să o susțină.
 - Nu vor reuși, spuse Andrei după o pauză. Vor fi energii izolate la fiecare lăcaș de cult, întocmai așa cum a fost în Evul Mediu. Aceste energii nu au puterea pe care o au stațiile. Vor afecta foarte puțini oameni. Tocmai de aceea nu trebuie să eșuați. Mulți vor muri, le va fi frică, negreșit, dar, odată înlăturată energia, vor fi liberi așa cum ar fi trebuit să fi fost de la început.
 - Rămân două lucruri de stabilit, zise Alex. Primul: convingem pe colegul care are dubii.
- E la stația din Bairiki.
 - Al doilea: trebuie să aflăm unde ajunge fluxul de energie de la stațiile terestre. Acolo trebuie să fie și zeitatea.
 - Asta este cel mai simplu... pentru că știu. Fluxul intră prim Tycho și merge către centrul Lunii. Acolo se află zeul pe care-l doriți. Curiozitatea mea este cum veți reuși să-l scoateți de acolo. Am înțeles că este extrem de violent și nu prea există mijloace în acest univers care să-l constrângă.
 - Partea bună este, îi spuse Alex, că noi avem mijloace care nu sunt din acest univers.
- Fiindcă nici noi nu suntem de pe aici, adăugă Maria.
 După trei luni au reușit să-l convingă pe Vanglar din Bairiki. Lui Andrei i-a luat mult pentru a-l convinge că întâlnirea pe care a avut-o cu cei doi nu a fost una care să țină de vreo boală de-a lui, nici de vreo influență malefică din partea necuratului. Vanglar era extrem de religios, dar ținea la toate lucrurile vii. Nu ar fi vrut să moară nimeni.
 Maria și Alex au amplasat explozibilul în fiecare dintre cele trei stații. Erau singurii care puteau intra nestingheriți în ele. Problema era că orice element material nou era detectat de către senzorii sofisticați ai stației și alarma s-ar fi declanșat instantaneu, dacă nu ar fi fost dezactivați de către Andrei, Vanglar și Vladimir, singurii care aveau codurile de acces pentru senzori. Stațiile de la poli erau imense, niște construcții care se puteau observa lesne de pe Lună. Celelalte de la ecuator, erau mai mici, iar cea din Bairiki era subacvatică. Astfel, accesul era restricționat prin mijloace naturale și angajații erau, în consecință, mai puțini. Cu toate acestea, stația din Bairiki trebuia să cadă ultima. După ce celelalte două provocau zeității confuzie, dispariția ei trebuia să provoace panică. Confuzi a și panica vor fi ingredientele care o vor ține captivă în centrul Lunii.

joi, 15 septembrie 2016

CĂLĂUZA - 8

 Andrei locuia singur în vila lui de la marginea Antarcticii. O făcea de câțiva ani, de când se hotărâse să intre în acest proiect de supraveghere mondială. Reușise să devină omul de încredere al celui de-al doilea președinte de culoare al Statelor Unite ale Americii. După primul, dezamăgirea fu atât de profundă, gândea Andrei, încât cea mai mare putere de pe planetă nu a mai vrut experimente de acest gen vreme de foarte multe secole. Înțelesese de la început în ce consta tot acest efort al multor națiuni de a supraveghea alte națiuni. Invocata luptă împotriva răului nu era decât una pentru menținerea lui. Astfel de antene, ca cea de aici, din Antarctica, de la Polul Sud, nu erau altceva decât mijloace de a crea un câmp care să mențină trează...
 - Nu ai să miști niciun mușchi, domnule Andrei, îi vorbi din spatele său cineva care ține o sabie de foc în dreptul gâtului său.
 Maria se făcu văzută în fața nemuritorului și-i spuse:
 - Nu-ți face griji, și-i făcu sem lui Alex să nu fie atât de convingător. Venim în numele celui fără nume. Știm că niciun rău nu ți se poate face, iar noi nu suntem de asta aici. Am venit să-ți facem un bine... sau să-l facem împreună.
 Andrei deschise gura să articuleze niște cuvinte, dar Maria i-o luă înainte:
 - De ceea ce vei spune depinde viitorul lor.
 - Vladimir, de la Polul Nord, a fost recrutat de către mine, spuse Andrei. Dintre ceilalți patru, numai unul are dubii, restul nu-s pământeni.
 - Și de ce voi trei sunteți? întrebă Alex, lăsând în jos sabia de foc.
 - Pentru mine a insistat președintele Statelor Unite. Nu mai contează de ce. A fost un serviciu făcut tocmai pentru a intra aici. Pentru ceilalți cinci Vaticanul nu a știut ce face, cel puțin nu în privința lui Vladimir.