Faceți căutări pe acest blog

marți, 21 martie 2017

ÎN OGLINDĂ - 8

 Lui Goku nu i se părea decât un dialog mut, pentru că nimeni nu asculta pe nimeni în rarele ocazii când se mai întâlneau. Cei de la televiziune păreau cu adevărat neutri și poate că erau singurii care se aflau în situația asta. Lumea lor era împărțită în holiști, holiști radicali, atomiști și cei câțiva neutri de la televiziune. Goku era intrigat de cât de repede evoluaseră lucrurile nu numai în domeniul armat, ci și de cât de mult se schimbaseră săgetătorii de când văzuse el prima emisiune. Cei de la televiziune însă păreau a nu suferi nicio schimbare. Ceilalți parcă nu mai făceau parte din aceeași specie. Ba mai mult, și fizionomia li se schimbase. Numai holiștilor le rămăseseră urechile la dimensiunile inițiale, dar puțin mai lăsate, celorlalți parcă li se mai micșoraseră sau era doar o impresie a unui pământean care nu mai știa sigur nici cum sunt chiar semenii lui, de vreme ce rar se uita el însuși în oglindă.
 Dar atunci când o făcuse, se îngrozi puțin. Nu recunoștea pe cel care îl privea înapoi din oglindă. Avea o barbă lungă din dosul căreia se observa faptul că deținătorul ei slăbise peste măsură. Părul, lung și el, îi dădea impresia că vrea să-l părăsească, pentru că prea era în toate direcțiile. Niște firimituri care îi atârnau la capătul unei șuvițe îi aduseră aminte că nu mai mâncase... nici el nu știa de când. Obrajii, atât cât mai vedea din ei, aveau o paloare care nu era a lui.
 Când își luă ochii de la oglindă, observă că habitaclul din stație era într-o stare care contrasta cu a lui. Doar niște resturi de mâncare pe ici pe colo și în rest, nimic. Hotărâse că trebuie să ia o pauză, chiar dacă săgetătorii aveau să-și detoneze planeta. O făcea, credea el, pentru că era o ființă prinsă între două lumi. Se depărtase atât de mult de a lui pentru a se apropia de cealaltă, încât acum se găsea undeva la mijlocul distanței dintre cele două, fără a aparține niciuneia. N-au decât oamenii să moară de curiozitate, iar ceilalți, de prostie!
 S-a dus și și-a pregătit haine de schimb și ceva de mâncare. A lăsat mâncarea la răcit, timp în care el a făcut un duș și și-a tuns barba după care s-a bărbierit. A descoperit în oglindă acum o altă persoană, una pe care nu o mai cunoscuse până atunci. Parcă nu mai semăna a om. După ce și-a dat barba jos, nasul parcă i se mai mărise, sau era doar iluzia contrastului pe care îl experimenta după ce părul de pe barbă dispăruse. În plus, urechile îi erau de un roșu intens, dar pusese asta pe seama apei fierbinți cu care își spălase trupul murdar de atâta timp.
 Luă masa lângă fereastra panoramică ce dădea spre stele. Închisese toate luminile din stație, dar rămăseseră doar cele care îi spuneau că vor rămâne aprinse pentru buna funcționare a mediului. Cu spatele la ele și cu privirea spre spațiul cosmic, începea să-și aducă aminte cum se mănâncă, cine este și unde se află. Încercă răspunsuri în ordinea inversă a întrebărilor. Era în norul lui Oort, dar după atâta timp nu știa exact unde. Instrumentele i-ar fi putut spune, dar nu dorea să afle în nici un fel. Putea tot atât de bine să se afle în altă galaxie, iar steaua care se vedea mai mare și care era Soarele putea tot atât de bine să fie una dintre miliardele de stele care să încălzească alte ființe decât oamenii. Continuând același joc, își spunea că în această galaxie nu există nicio constelație a săgetătorului, că, de fapt, aceste ființe din galaxia lui imaginară nici nu știu ce e acela un săgetător, că nu au zodiac, că se ghidează după alte principii, străine celor din Calea Lactee.

marți, 14 martie 2017

ÎN OGLINDĂ - 7

 Lucrurile începeau să se succeadă cu rapiditate și Goku regreta că nu erau mai multe semnale care să vină de pe acea planetă. Probabil că nu aveau mai multe, de vreme ce nu aveau națiuni și preocupările lor nu era egocentrice. Poate că nici nu aveau nevoie de mai multe televiziuni pentru că erau inutile. Dacă ar fi fost mai multe semnale, ar fi descoperit mai multe detalii, mai multe opinii. Cu toate acestea, își dădea seama că cei care conduceau postul nu aveau niciun interes să nu fie imparțiali, pentru că o spuneau chiar ei, totul era în interesul celor care îi urmăreau. Problema era că holiștii începeau ei să apară din ce în ce mai puțin la televiziune pentru a-și exprima opinia. Atunci când o făceau, nu aveau cu cine să discute dintre atomiști pentru că lipsa de rațiune se făcea din ce în ce mai simțită în tabăra celor care doreau să despice atomul în cât mai multe domenii. Ei o luau ca pe o fază pe care așteptau să o depășească împreună, pentru că, spuneau ei, nu aveau cum să renunțe la rațiune, nu aveau cum să nu înțeleagă cât de periculoasă este această cale pe care au apucat, nu puteau să nu vadă că exista un potențial major în distrugerea propriei civilizații, ba mai mult, a întreg ecosistemului.
 Până să ajungă viitorul coleg, a primit un mesaj prin care era anunțat că va trebui să mai îndure singurătatea universului o perioadă, deoarece în drum spre el, nava a suferit avarii serioase de la o ploaie de micrometeoriți, dacă nu cumva fusese vreo haită de mini găuri negre rătăcită prin sistemul nostru solar. Lui Goku nu-i părea rău, pentru că el nu se considera singur. Era cu atomiștii care ieșiseră deja în spațiu să detoneze niște dispozitive pentru a afla cât de mare era puterea atomului și aștepta răspunsuri și de la holiști.
 Săgetătorii aflaseră că puterea atomului era foarte mare, dar unii nu doreau să recunoască faptul că era periculoasă nici când o parte din nava detonată a intrat accidental în atmosfera planetei, dezintegrându-se parțial și ucigând câțiva fermieri și pe turmele lor de la sol pe o rază de mulți kilometri, și asta pentru că aveau la bord o bombă de rezervă, în caz că prima nu-și făcea treaba.
 Două nopți nu a dormit Fargo urmărindu-i pe săgetători cum își luau rămas bun de la cei care fuseseră sacrificați în numele științei. Fascinant era că atomiștii, care se organizaseră într-o ligă, au declarat că ei nu iau parte la asemenea spectacol, chiar dacă face parte din tradiția lor, pentru că îl consideră mult prea exagerat. Nu doreau să accepte faptul că au greșit calculele, că ceva nu a mers, că poate holiștii aveau dreptate. Văzând asta, o parte dintre holiști, se spunea, și-au format și ei o ligă, dar pe care cei credincioși doctrinei păcii nu o acceptau și nu o recunoșteau.
 De la dezbaterile televizate nu a mai fost mult până când au urmat conflictele de stradă și apoi luptele organizate. De data aceasta, numai holiștii mai apăreau la televizor pentru a face apel la rațiune și la pace. Se citea consternarea pe fața lor cu nasul mare, iar urechile le erau mai tot timpul pleoștite. Nu le venea să creadă că trăiesc astfel de momente și că semenii lor sunt în stare de așa ceva. Erau, în fond, frați. Dar mulți refuzau să creadă că au fost frați, frați în idei, nu numai de sânge. Observau și ei cum nu mai au nicio legătură cu cei din jurul lor, dar parcă nu doreau să accepte. În vreme ce știrile abundau de victime din ce în ce mai multe, holiștii și-au intensificat participarea la emisiuni care făceau apel la pace.

marți, 7 martie 2017

ÎN OGLINDĂ - 6

 La un consens se pare că nu ajunseră până la venirea lui Goku pe stație. Tânărul era uimit de această civilizație și de cum de nu trecuse ea prin ororile istoriei. Punea totul pe seama lipsei religiei, aspect pe care nu-l descoperise la săgetători atâta timp cât avusese de când venise pe stație, cam cu un an de zile în urmă.
 Goku avea o singură zi liberă pe săptămână. Ținea măsura zilelor după calendarul din Japonia lui natală și, duminica chiar își lua liber, deși, de cele mai multe ori, nu rezista tentației de a intra din nou în universul civilizației îndepărtate.
 De la fereastra dormitorului său vedea în depărtare planeta Pluto. De multe ori admirase inima care se găsea în emisfera sudică, folosind binoclul electronic din fereastră. Era de o frumusețe incredibilă, deși oamenii de știință afirmau că nu poate fi decât de origine naturală și poate că așa și era. Tot ceea ce nu pot explica oamenii pun pe seama naturii, își spunea Goku. O astfel de imagine îi aducea aminte de cât de singur era pe această stație, deși, practic, mai avusese un coleg de serviciu, cu care schimba două vorbe pe lună, asta dacă tehnicianul era norocos. Tocmai de aceea, din motive pur psihologice, poate nu chiar din cele familiale, credea Goku, acesta ceruse să fie trimis acasă și înlocuit cu altcineva care ar fi suportat singurătatea în doi.
 Cei de la agenție au considerat că există un risc destul de mare de cădere psihică, de aceea iau acceptat cererea și, dată fiind lipsa anxietății lui Goku într-un astfel de spațiu, trimiteau un înlocuitor după ce ajungea el, colegul său, pe Terra.
 Până la sosorea înlocuitorului, era singur. Dacă până acum mai auzea diverse zgomote scose de colegul său, acum zgomotele nu erau decât cele scoase de stația însăși care se lamenta din când în când cu câte un scârțâit aici sau unul dincolo. Acum era el față în față cu semnalul. La el ajungeau primele știri de pe planeta îndepărtată unde ființe din ce în ce mai interesante deveneau din ce în ce mai dezamăgite de propria lor existență în universul acesta imens.
 La un moment dat, nici Goku nu-și dădu seama când, tabăra celor care doreau explorarea până la capăt a noilor tehnologii a obținut aprobare ca să meargă mai departe cu planul său și să exploreze toate posibilitățile pe care atomul le-ar fi oferit civilizației lor. Ceilalți, desigur, nu erau de acord, dar credeau în judecată semenilor lor. Aceasta nu putea fi decât bună, afirmau ei la diverse emisiuni. De vreme ce sunt din aceeași specie, nu se poate ca să se îndepărteze unii de alții prea mult în privința lucrurilor cu adevărat importante pentru civilizația de pe planeta lor.
 Dar atomiștii nu ascultau ceea ce spuneau ceilalți pe care Goku i-a numit holiși, și apăreau din ce în ce mai rar la televizor. Erau preocupați înainte de toate de reușita experimentelor pe care le derulau. Ignorau pur și simplu invitațiile care le erau adresate la început de înțelepți, iar ulterior refuzau, deși nu pe deplin, să răspundă provocărilor care le erau adresate doar din dorința de a îi chema la un dialog eficient. Dar dialogul intenționat era, de fapt, un monolog continuu.

sâmbătă, 25 februarie 2017

ÎN OGLINDĂ - 5

 Cam jumătate de an de lucru intens i-a luat lui Goku să se obișnuiască în noua slujbă pe care o avea de realizat și să ajungă cu adevărat la sufletul săgetătorilor. Dar răzbi, și atunci se deschise un nou univers nu numai pentru el, ci și pentru miliardele de oameni de pe planeta lui natală.
 Săgetătorii trăiau într-o civilizație asemănătoare celei umane, de până la descoperirea posibilității de a manevra neutrinii. Era o civilizație atomică. Aașadar aparțineau unei civilizații atomice, moment prin care trecuse și umanitatea. Tocmai reușiseră să împartă atomul și se pregăteau de ieșirea în spațiu. Această civilizație cu totul nouă pentru umanitate nu cunoștea arme. Era fascinant să vezi cum se înțelegeau între ei și cum istoria lor era un șirag nesfârșit de evoluție a artei, a științelor, mai ales a celor cărora noi le spunem umaniste, a grădinăritului și a creșterii animalelor. Acestea din urmă, adică animalele, îi înconjurau pe săgetători și, din câte înțelegea Goku, erau ca niște frați pentru ei. Cu toate acestea, umanoizii erau specia dominantă pe planetă și, se pare, celelalte specii știau asta. Deși acceptau că sunt cei mai inteligenți dintre toate viețuitoarele de pe acea planetă, nu le tratau decât cu respect, și, se pare, nimeni nu mâncase vreodată carnea vreunui animal. Era un paradis în care cu toții trăiau în armonie, cu excepția faptului că umanoizii au dezvoltat arhitectura, una complicată, de altfel, și tehnologia. Dacă arhitectura a evoluat de-a lungul a câtorva zeci de mii de ani (de când s-or fi dat și ei jos din copacul lor, asta dacă nu i-o fi făcut și pe ei vreun dumnezeu) tehnologia, mai ales cea legată de particulele atomice, era foarte nouă. De un secol și ceva oamenii lor de știință căpătaseră o nouă trăsătură de caracter, și anume ambiția. Era ultima tendință în materie de emisiuni pe planeta lor.
 Astfel, unii aveau ambiția de a merge dincolo de atom, să descopere ce se află după el, ce altceva mai mic ar putea descoperi. Alții doreau să exploreze până la epuizare tema atomului și să valorifice orice s-ar fi putut valorifica din această chestiune. Au apărut idei legate de vehicule atomice care să-i propulseze în spațiul cosmic în care ei erau foarte siguri că trebuie să fie ființe cu care se puteau înțelege. Echipa care dorea explorarea până la capăt a problemei după care să se treacă mai în profunzime era de părere că trebuie s-o ia mai ușor și să lase evoluția să-și vadă de treaba ei. Să depună tot efortul de care erau capabili, dar să nu exagereze forțând nota unei dimensiuni care era practic foarte nouă pentru ei.

luni, 13 februarie 2017

ÎN OGLINDĂ - 4

 Canalele de știri erau tot timpul la ușa lui, dar în contractul pe care deja îl semnase cu ONU se stipulse că nu avea voie să divulge nimănui ceea ce înțelegea el din transmisie. Doar lor și nimănui altcuiva, până va ajunge pe stație.
 Din câte vedea el, civilizația aceasta era în mare măsură ca a noastră. Aveau prognoze meteo, emisiuni informative, mondene, ba chiar și culinare. În plus, se pare că și ei aveau, ca și oamenii, un cult al morții, la ei fiind un pic mai exagerat decât la noi, fiindcă aveau din când în când și câte o emisiune cu caracter funerar extrem de detaliată. Ceremoniile erau, se pare, ale unor personalități, locale sau nu, asta nu mai știa.
 Imediat după absolvirea facultății, nava îl aștepta să-l transporte către stația din Norul lui Oort. Văzuse imagini vechi cu norul de când ajunsese acolo cea mai veche dintre sonde posibile, New Horizons, și care făcuse și poze. De atunci, oamenii au știut la ce să se aștepte de la acel colț al sistemului și au trimis destul de multe misiuni pentru a elucida măcar o parte din mistere.
 În plus, Goku nu era un tip care să fie impresionat ușor. Avusese o copilărie grea, cu lipsă de afectivitate din cauza absenței părinților care au ales calea tradițională japoneză de a se retrage din viață, lăsându-l în grija statului. Cu toate acestea, când urcă în nava care urma să-l ducă către o destinație atât de îndepărtată, era de-a dreptul emoționat. Luase totul parcă prea ușor până atunci. Știa ce avea să urmeze, desigur, dar până nu se văzu cu adevărat în navă, nu-și dăduse seama că totul era real. Urma să lase planeta în urmă, la o distanță la care prea puțini oameni ajunseseră pentru ca să mai pornească și el acolo.
 Au călătorit mai bine de doi ani, dar, când au ajuns la stație, și-a dat seama că pozele pe care le-a văzut el despre stație și interiorul ei nu erau nici pe departe fidele. Stația era foarte mare pentru doar două persoane și dispunea de tot confortul. Spațiul interior era generos și inginerii terrani au făcut tot posibilul să dezvolte o gravitație artificială printr-o podea care accelera toți atomii spre ea într-un mod elegant. Nu se simțea că sunt în spațiu.
 Pe Goku l-a interesat în primul rând însă consola lui de lucru, locul unde avea să-și petreacă cu siguranță următorii ani, deși nu știa nici el prea bine câți urmau a fi. Era un pupitru cu monitorul direct în fereastra care dădea spre exteriorul sistemului solar, spre aglomerarea de rocă și gheață din Norul lui Oort, spre toate acele planete alungate de Soare ca de un tată care nu vrea să recunoască decât copiii legitimi. Monitorul putea fi făcut să dispară foarte ușor sau putea să funcționeze în tandem cu fereastra. Computerele erau de ultimă generație, capabile prin procesoarele care comunicau cu cel de după urechea lui Goku să citească gânduri, astfel încât să nu mai piardă timpul cu scrisul. Textul, cel pe care spera să-l traducă din ce în ce mai bine, se afișa pe un ecran pentru a fi corectat, apoi era atașat semnalului care, la rândul său, era amplificat să ajungă pe Pământ în același timp cu semnalul original. În acest fel, pământenii puteau să vadă varianta cu sau fără subtitrare.