Faceți căutări pe acest blog

joi, 15 iunie 2017

UN SFÂRȘIT ESTE ÎNTOTDEAUNA UN ÎNCEPUT - 1

 Va trebui să treacă printr-o transformare ce nu-i făcea plăcere. Nu a fost atras niciodată să iasă din universul în care s-a născut. Forma pe care a luat-o la naștere i se părea forma pe care o are sufletul său. Erau aproape unul și același element, deși era pe deplin conștient că nu este decât o iluzie.
 Gândurile acestea nu-i dădeau pace lui Nemi. După ce că s-a pricopsit cu o viață veșnică, părinții lui au avut grijă să-l încarce și cu un caracter pe care el însuși îl suporta cu greu. Să nu poți să te suporți o veșnicie, se gândise cândva pe când părăsea sistemul solar în care apăruse. Dar, cu vremea, și avea din plin vreme, învățase să se simtă bine în propria lui piele, să se cunoască mai bine, să se descopere pe sine prin relația cu ceilalți. Ca orice nemuritor, iubea și el viața. Ba chiar ajunsese să o iubească mai cu patimă decât un muritor. Își dădea seama că până și acest univers va avea sfârșit, dar, cu toate acestea, în abisul infinit al ființei lui se auzea ecoul gândului că nu-i va ajunge o eternitate pentru a gusta din ceea ce are universul de oferit: subtilitate, diversitate, unicitate, dragoste, culori, mirosuri, ură, generozitate, mister. Asta credea însă până de curând. Acum era pe cale să piardă ceva foarte drag lui și nu știa dacă va mai avea puterea de a trăi, ca să spunem așa, după acest moment. Deși știa că se va lovi de această clipă, doar acum când se întâmpla, o trăia așa cum nu și-o imaginase niciodată.
 - Urcați în cabină, vă rog, domnule, îi spuse udefijul.
 Acești locutori îndepărtați ai universului au ceva din politețea exagerată a englezilor, gândi Nemi. Totuși e bine că politețea este încă o constantă în univers.
 - Va trebui să lăsați un număr de identificare la coborârea din cabină, domnule.
 - Desigur. Luați cartela. Și Nemi îi înmână o cartelă plastifiată cu un chip holografic biometric pe ea.
 - O veți recupera de la mine atunci când vă veți întoarce din terminal.
 - Dacă mă mai întorc de acolo de unde plec, spuse Nemi cu jumătate de gură.
 - N-ar trebui să vă pierdeți speranța, domnule. Tocmai dumneavoastră! adăugă udefijul afișând ceea ce lui Nemi i se păru a fi un surâs cu subînțeles.
 După o scurtă pauză în care se păru că ezită, ființa spuse:
 - Sunteți privilegiat, domnule. Nu mulți din universul nostru au ocazia de a călători în alt univers. Iar noi suntem onorați că asemenea posibilitate poate fi oferită numai de specia noastră. În fond, sistemul nostru solar e practic lipit de marginea universului.
 - Așa o fi, domnule, spuse Nemi băgându-și portofelul înapoi în geantă și încercând și el să fie la fel de politicos.

vineri, 26 mai 2017

ÎN OGLINDĂ - Ultima

 Imaginile îi descopereau lui Goku o cu totul altă lume: orașe întregi distruse, cadavre abandonate acolo unde săgetătorii și-au găsit sfârșitul, râuri secate în urma forței atomice care a distrus de la cele mai mici plante, până la relieful de nerecunoscut acum al planetei. Săgetătorii nu mai aveau timp să-și conducă ritualurile de înmormântare. Erau puțini și înainte de toate aveau preocuparea de a se salva acum. Cine să se mai fi gândit la viața de apoi?
 Singurii care prezentau un mister pentru Goku și poate pentru întreaga civilizație umană care trecuse și ea printr-o situație similară din care ieșise onorabil în final erau ce de la televiziune care se încăpățânau să rămână neutri și pe fața cărora nu se putea citi nicio expresie de partizanat cu niciuna dintre cele două tabere.
 Goku asistă câteva săptămâni la distrugerea unei întregi civilizații. Aproape că nu mai rămăsese nimeni care să omoare sau să fie omorât. Ciudat era că televiziunea, singura de pe întreaga lor planetă, nu avusese de suferit și nimeni nu știa cum de se întâmplase acest lucru în infernul care mistuise întreaga civilizație. Poate că lumea de pe Terra specula, dar lui Goku îi era de ajuns să ia lucrurile așa cum sunt și să privească mai departe acest spectacol fascinant, dar de un grotesc înfiorător.
 La un moment dat, după o perioadă de câteva luni de la autoproclamatul lui concediu, când tocmai dorea să se ridice pentru a se duce la baie, pe ecranul consolei văzu ceva la care nimeni poate nu se aștepta. Transmisia despre ultima bătălie s-a întrerupt și crainicii de la televiziune erau în lacrimi. Arătau deschis că au sentimente că, deși au fost neutri, au fost totuși de partea civilizației întregi. De undeva din spatele camerei a apărut un om, un bărbat de pe Terra. El nu prea seamănă a săgetător și-a spus Goku. Ce să fie asta? Un pământeam la o așa distanță de planeta lui de origine. În plus, când a început să articuleze primele cuvinte, erau în altă limbă decât cea cu care era el obișnuit de când a venit pe stație. Era una pământească. Nu o recunoștea, dar era sigur că e omenească. Mut de uimire, nu mai făcut nicio traducere a aceea ce spunea bărbatul:
 - Numele meu este Andrei și de câteva luni de zile transmitem emisiunile noastre de pe satelitul Plaus care orbitează în jurul celei de-a cincea planete-gigant, Nastia. Deși nu știm cine ne urmărește, dar eu unul bănuiesc, suntem siguri că semnalul nostru va ajunge în întreg universul și că va putea fi decriptat și înțeles de cât mai multe dintre civilizații atunci când acesta va fi străbătut negura cosmosului și va atinge retina celor de la margini. Aici, pe Plaus, am ajuns 230 de ființe și, se pare, că doar atâtea vom rămâne din întreaga civilizație, pentru că pe planeta noastră rațiunea a fost învinsă. Dacă cei care ne văd acum și ne înțeleg au trecut prin așa ceva, vă felicităm că nu ați luat calea pe care am luat-o noi, iar dacă nu ați ajuns încă în punctul de a vă război unii cu alții, aflați că acel punct este foarte aproape și depinde numai și numai de voi să-l depășiți în liniște. Știința este un lucru minunat, dar nu în mâna celor dominați de dorința de putere. Calea este foarte alunecoasă și problema nu este știința, ci știința în mâna puterii, a doctrinei. Civilizația aceasta nu a experimentat puterea decât recent, moment în care nu a știut ce să facă cu ea. Puterea suferă de o cecitate globală concretă, de o alexie a concretului infernală. Nu vă faceți iluzii că atunci când veți fi atinși de ea îi veți putea face față. Poate că veți putea.... Sacrificiile la noi au fost catastrofale.
 Îndreptându-se către crainicii în lacrimi, a pus mâna pe umărul unuia dintre ei și a continuat:
 - Vom pleca și de pe Plaus, nu pentru că nu ne simțim în siguranță. La cum decurg lucrurile, nu va mai rămâne nimeni care să vină după noi. Vom pleca pentru că nu vom suporta să fim lângă planeta care a rodit atâtea vieți atâta timp și ne-a oferit tot ce avea ea mai bun și pe care am distrus-o în câțiva ani. Sperăm că va fi înțeleaptă și, după ce își va reveni, își va alege mai drastic ființele care să o populeze.
 După o pauză în care nimeni nu a spus nimic și în care Goku nici nu mai era capabil să gândească, Andrei urmă:
 - Am devenit o specie pe cale de dispariție. Nu vom căuta o planetă care să ne găzduiască, pentru că nu merităm acest lucru. Vom pluti în spațiu până când ultimul dintre noi va fi dispărut. Nici nu vom încerca să creștem numărul comunității din care facem parte. Ne este rușine de noi. Acestea sunt ultimele clipe în care mai transmitem. Lumea aceasta se încheie aici. Eu voi pleca spre casa mea, iar ei vor dispărea încet într-o uitare amară.
 Și ecranul se înnegri brusc.
 Goku a rămas în fața consolei fără să se miște câteva zeci de minute și apoi nu s-a mai ridicat preț de câteva ore de pe scaun în speranța că va vedea totuși revenirea semnalului. S-a dus în cele din urmă la baie. Nu s-a întâmplat nici în orele următoare și nici în lunile care au trecut până la venirea colegului de pe Terra. Era o femeie. Cine hotărâse asta studiase bine profilul lui Goku și chibzuise înțelept. Până la revenirea pe Terra, cei doi erau deja căsătoriți de un preot din Tokyo care a acceptat să o facă de la asemenea distanță, iar doamna era deja însărcinată.

luni, 15 mai 2017

ÎN OGLINDĂ - 10

 - Îmi pare rău, spuse Goku, mirat și el de faptul că mintea și gura lui se sincronizau atât de bine și că începeau să-și aducă aminte cum se vorbește.
 - Nu e nimic. Este de înțeles că trebuie să vă odihniți dacă simțiți nevoia. Chiar ne întrebam când se va întâmpla, adăugă femeia. Dar vă rugăm se ne anunțați dinainte.
 - Sigur, încuviință Goku. Eram extrem de obosit...
 - Înțelegem. Ne cerem și noi scuze că un ajutor nu va veni în curând. Am ratat fereastra și va trebui să mai faceți față acestui ritm alert.
 Îi lăsă un timp pentru răspuns, dar acesta nu veni din partea lui Goku.
 - În plus, continuă doamna, se pare că se întâmplă ceva foarte important în civilizația săgetătorilor, lucru pe care am dori să-l înțelegem. Pe cât se poate, sunteți rugat să faceți pauze cât mai scurte pentru a nu pierde din activitățile care se desfășoară pe Sagitarius, cum s-a decis să se numească planeta lor.
 - Am înțeles, zise Goku după un moment de gândire. Chiar acum mă apuc de treabă, continuă el și se îndreptă către consola lui în care erau aprinse doar câteva luminițe, semn că amorțise și ea în timpul în care o făcuse și Goku.
 Nu-și dădea seama cum putuseră evolua lucrurile într-un timp atât de scurt, dar din punctul lui de vedere era ușor de ghicit. Totul devenise clar din primele imagini și din primele cuvinte pe care le simțea și pe care începuse a le traduce.
 Atomiștii începuseră un război împotriva tuturor și asta pentru că holiștii reușiseră impunerea unei legi care limita accesul la noua tehnologie pe care ei o considerau distrugătoare. Din cele relatate, se părea că atomiștii aveau mai multe baze care fuseseră ținute secrete și în care depozitaseră cantități uriașe de bombe nucleare care începeau a distruge planeta de la un capăt la altul. În demența lor, atomiștii aruncau bombe peste tot, deși ei susțineau că o fac în folosul civilizației lor și pentru a distruge bazele militare ale holiștilor care, la rândul lor, afirmau că ei nu au așa ceva și că totul este un pretext pentru ca ceilalți să-și impună puterea. Din iureșul declarațiilor de la televiziune, Goku a aflat că holiștii și-au lăsat doctrina deoparte și au reușit să pună mâna pe câteva nave de-ale atomiștilor, pornind astfel un război în toată regula, un război în care tuturor le era clar că nu va învinge nimeni.

vineri, 28 aprilie 2017

ÎN OGLINDĂ - 9

 La a doua întrebare nu mai era în stare să răspundă, de vreme ce se plasase în altă galaxie. Își imagină totuși că este o ființă unică, meșterită de un creator glumeț care o născuse între două galaxii pentru a vedea de care se simte mai atrasă. Nu-și amintea să fi avut mamă, nu-și amintea nimic de niciun tată.
 Încet-încet însă își aduse aminte cum se mănâncă, pentru că se trezi că farfuria îi era golită. Merse și își mai puse o porție pe care o mâncă, de data aceasta, conștient. Avea gust bun, parcă de pește, parcă de ciuperci, nu-și dădea seama și asta pentru că nu-și mai amintea exact gustul nici de pește, nici de ciuperci, dar nu avea altă amintire cu care să asocieze acest gust. După ce se sătură, spălă vasele și se apucă să mai strângă firimiturile de pe unde le găsea și pungile golite de semipreparatele pe care le consumase fără să-și dea seama că o face.
 Se schimbă în pijamalele care miroseau a nou și se băgă în pat pentru a adormi. Când se ridică din pat, se uită la ceas și crezu că dormise foarte puțin, pentru că nu trecuse decât o oră.
 Un monitor de undeva de departe îl avertiza că are un mesaj nepreluat. Merse la el și apăsă pe o tastă a computerului, pentru că gura îl refuzase în primă instanță cu deschiderea.
 - Ce s-a întâmplat? spuse o voce extrem de îngrijorată. Ați pățit ceva, domnule Goku? întrebă o doamnă care era mai mai să iasă din monitor.
 Inițial, Goku nu știa ce să răspundă. Încercă să deschidă gura și, într-un final reuși, dar nu ieșea niciun cuvânt care să fie transmis către doamna îngrijorată. Reuși totuși să spună:
 - Nu...
 Și urmă o pauză extrem de lungă. Doamna era răbdătoare, dar nu peste măsură.
 - V-a fost rău? Vă este rău în continuare?
 - Nu reuși Goku să spună din nou. Nu, nu. Doar că simțeam nevoia să dorm puțin.
 Femeia încercă un zâmbet și spuse:
 - Puținul dumneavoastră a fost o veșnicie pentru noi. Nu mai aveam nicio reacție de la dumneavoastră de trei zile. Orice încercare de a vă contacta a fost fără succes. Să nu mai dezactivați alarmele de acum înainte, vă rog, pentru că noi aici ne facem tot felul de gânduri.

marți, 21 martie 2017

ÎN OGLINDĂ - 8

 Lui Goku nu i se părea decât un dialog mut, pentru că nimeni nu asculta pe nimeni în rarele ocazii când se mai întâlneau. Cei de la televiziune păreau cu adevărat neutri și poate că erau singurii care se aflau în situația asta. Lumea lor era împărțită în holiști, holiști radicali, atomiști și cei câțiva neutri de la televiziune. Goku era intrigat de cât de repede evoluaseră lucrurile nu numai în domeniul armat, ci și de cât de mult se schimbaseră săgetătorii de când văzuse el prima emisiune. Cei de la televiziune însă păreau a nu suferi nicio schimbare. Ceilalți parcă nu mai făceau parte din aceeași specie. Ba mai mult, și fizionomia li se schimbase. Numai holiștilor le rămăseseră urechile la dimensiunile inițiale, dar puțin mai lăsate, celorlalți parcă li se mai micșoraseră sau era doar o impresie a unui pământean care nu mai știa sigur nici cum sunt chiar semenii lui, de vreme ce rar se uita el însuși în oglindă.
 Dar atunci când o făcuse, se îngrozi puțin. Nu recunoștea pe cel care îl privea înapoi din oglindă. Avea o barbă lungă din dosul căreia se observa faptul că deținătorul ei slăbise peste măsură. Părul, lung și el, îi dădea impresia că vrea să-l părăsească, pentru că prea era în toate direcțiile. Niște firimituri care îi atârnau la capătul unei șuvițe îi aduseră aminte că nu mai mâncase... nici el nu știa de când. Obrajii, atât cât mai vedea din ei, aveau o paloare care nu era a lui.
 Când își luă ochii de la oglindă, observă că habitaclul din stație era într-o stare care contrasta cu a lui. Doar niște resturi de mâncare pe ici pe colo și în rest, nimic. Hotărâse că trebuie să ia o pauză, chiar dacă săgetătorii aveau să-și detoneze planeta. O făcea, credea el, pentru că era o ființă prinsă între două lumi. Se depărtase atât de mult de a lui pentru a se apropia de cealaltă, încât acum se găsea undeva la mijlocul distanței dintre cele două, fără a aparține niciuneia. N-au decât oamenii să moară de curiozitate, iar ceilalți, de prostie!
 S-a dus și și-a pregătit haine de schimb și ceva de mâncare. A lăsat mâncarea la răcit, timp în care el a făcut un duș și și-a tuns barba după care s-a bărbierit. A descoperit în oglindă acum o altă persoană, una pe care nu o mai cunoscuse până atunci. Parcă nu mai semăna a om. După ce și-a dat barba jos, nasul parcă i se mai mărise, sau era doar iluzia contrastului pe care îl experimenta după ce părul de pe barbă dispăruse. În plus, urechile îi erau de un roșu intens, dar pusese asta pe seama apei fierbinți cu care își spălase trupul murdar de atâta timp.
 Luă masa lângă fereastra panoramică ce dădea spre stele. Închisese toate luminile din stație, dar rămăseseră doar cele care îi spuneau că vor rămâne aprinse pentru buna funcționare a mediului. Cu spatele la ele și cu privirea spre spațiul cosmic, începea să-și aducă aminte cum se mănâncă, cine este și unde se află. Încercă răspunsuri în ordinea inversă a întrebărilor. Era în norul lui Oort, dar după atâta timp nu știa exact unde. Instrumentele i-ar fi putut spune, dar nu dorea să afle în nici un fel. Putea tot atât de bine să se afle în altă galaxie, iar steaua care se vedea mai mare și care era Soarele putea tot atât de bine să fie una dintre miliardele de stele care să încălzească alte ființe decât oamenii. Continuând același joc, își spunea că în această galaxie nu există nicio constelație a săgetătorului, că, de fapt, aceste ființe din galaxia lui imaginară nici nu știu ce e acela un săgetător, că nu au zodiac, că se ghidează după alte principii, străine celor din Calea Lactee.