Faceți căutări pe acest blog

vineri, 16 februarie 2018

UN SFÂRȘIT ESTE ÎNTOTDEAUNA UN ÎNCEPUT - 11

 Nemi fusese conștient pe tot parcursul tranzitării și a acestei găuri negre, deși cea care făcea trecerea spre următorul univers nu era chiar o gaură neagră așa cum o știa el din propriul său univers. Era o fantă mult mai luminată decât restul universului înconjurător din care ieșeau elementele chimice, nu în care intrau. Trebuiau forțe enorme pentru orice navă ca să străbată acest spațiu , forțe de care nimeni din acest univers în care se afla acum nu dispunea. Tranzitul se făcuse mult mai complex decât din universul lui în acesta. Mai întâi fusese decorporalizat și apoi, la rândul ei, conștiința lui a fost dematerializată. Nimic „greu” nu mai rămăsese din el. Acele elemente despre care îi povestise Iștar că ar fi „grele” au fost înmagazinate într-o celulă antigravitațională și depozitată în apropierea fantei luminate. Ce a mai rămas din Nemi, acel Nemi fără nume, fără eu, doar o esență a ființei, a fost apoi atrasă prin fantă către celălalt univers de către o ființă care îl aștepta dincolo și care-l ghida telepatico-holistic spre el. Această metodă era rareori folosită, avea să afle mai târziu, pentru că rareori trecea cineva în universul lor, iar cei care treceau nu erau decât nemuritorii care populau universul lui Nemi, pentru că cei din universul din care venea, cel al lui Iștar, nu aveau acces aici. Aroganța lor în a cunoaște orice fără a se îndoi de nimic le era barieră în calea cunoașterii profunde a universului care gesta universul lor. Le mai trebuia și lor eoni de maturizare spirituală.
 După ce trecuse în cel de-al treilea univers, constată că nu i se dăduse niciun trup și că percepțiile sale legate de acest univers nu se rezumau numai la spațiul care-l înconjura, ci se întindea pe o suprafață enormă, suprafață pluridimensională în care putea să perceapă tot ceea ce se întâmpla acolo, putea să perceapă orice ființă care se afla acolo și să-i acceseze cele mai profunde gânduri și sentimente. De fapt, își dădu seama Nemi mai târziu, aceste ființe care populau acest univers nu aveau gânduri, ci numai sentimente. Se părea că nu au nevoie să gândească pentru că știau foarte multe, dacă nu totul, gândi Nemi. Aveau cunoștințe despre tot ceea ce se petrece în universul lui Iștar și în universul lui propriu. Nu simțea nimic material în acest univers, dar fiecare entitate din el putea să-și materializeze orice ar fi dorit. Trecuse însă foarte mult timp de când cineva își mai dorise să mai materializeze ceva. De fapt, trecuse extrem de mult timp de când cineva își mai dorise ceva.
 Cel care îl atrăsese spre universul acesta nu avea nume, pentru că cei de aici nu aveau nevoie de nume pentru a se recunoaște. Era o simbioză greu de înțeles chiar și pentru un pământean umblat mai mult decât își dorise, așa cum era Nemi. Conștiința lui se întindea pe un spațiu extrem de vast. Telepatia aceasta holistică, așa cum și-o denumise Nemi, pentru că trebuia să poarte un nume, era metoda prin care interacționau cei de aici. Aveau o cunoștință despre tot și orice pe o suprafață extrem de mare. Toți erau unul și, în același timp, erau și individualizați. El (îl considera la masculin poate dintr-un vechi defect pământean) îi spusese unde să-l găsească pe Andrei și că intenția lui nu era să rămână în acest univers, însă nimic nu-l mai atrăgea în vreunul în care a fost. Doar el, Nemi, era capabil de a-i reînprospăta memoria de lungă durată și a-l determina să revină pe meleaguri de mult uitate. Cu toate acestea, conștiința lui Nemi avea aici dimensiunea cam pe care o avea o picătură de apă în fostul ocean Pacific, iar acea picătură era de dimensiunea universului din care venea Nemi. Era o treabă dificilă să-ți găsești bunicul într-un univers care nu avea de-a face cu ceea ce știai tu. Totul era mai mult decât altfel aici. Individul îi spusese că cei din universul din care venise se înșelau foarte mult în privința adevărului care stătea la baza formării universului lor. De fapt, universurile nu erau concentrice, așa cum aflase Nemi de la Iștar, ci ele se întrepătrundeau. Toate, câte or fi existând, ființau în același timp și în același spațiu, ca să spunem așa, pe înțelesul tău, dar acest spațiu este limitat sau nelimitat în funcție de univers și rolul pe care îl are acesta. De aceea, într-un fel, tu nu ai părăsit spațiul în care te-ai născut, iar bunicul tău nu are cum să fie departe de tine. Totul este să te simtă aproape de tine, și cu siguranță o va face-o pe măsură ce tu stai tot mai mult aici. Esența ta se va acomoda noii dimensiuni și o va cuceri bucată cu bucată. Atunci, va avea loc și întâlnirea cu Andrei pe care o aștepți atât de mult. Dar, trebuie să știi, nu va dura mult până vă veți regăsi. Ați început să vă căutați încă de când te-ai hotărât să pleci spre el. Acum nu mai rămâne decât să vă întâlniți. Deși nu vrea să plece de aici, o va face.

miercuri, 27 decembrie 2017

UN SFÂRȘIT ESTE ÎNTOTDEAUNA UN ÎNCEPUT - 10

 Aprecia însă lecțiile de istorie pe care le lua sistematic de la Iștar. Nici el nu înțelegea cum a ajuns universul lui să existe peste universul lui Nemi, dar în rest cunoștea aproape fiecare colț prin care treceau. Avea o memorie fantastică. Hiperspațiul prin care circulau ei acum era populat, spunea Iștar, de unele ființe care nu erau indigene. Nimeni nu știa de unde au venit, dar cert este că în momentul când acest strat al universului lor a fost descoperit, ele nu erau acolo. Nu aveau un loc stabil și păreau a fi foarte prietenoase, dar nu s-a putut comunica direct cu ele nici până în acest moment în care totul pare să se schimbe. De fiecare dată când găseau vreo navă, o urmăreau foarte mult timp. Se învârteau curioase în jurul ei, veneau la hublouri și se păreau a se uita înăuntru și se adunau într-un număr foarte mare atunci când și echipajul era numeros. Practic, venea câte o ființă hiperspațială pentru fiecare ființă din navă.
 Acest univers cunoscuse și el timpuri zbuciumate. Existaseră civilizații care au înflorit și au dispărut. Au existat conflicte la nivel planetar și intergalactic atât de puternice și de nocive, încât nimeni nu s-a mai putut apropia de haloul acelor galaxii eoni întregi. Dar, după această perioadă zbuciumată de timp, a urmat o pace eternă. Toate ființele au ajuns la o înțelegere profundă a naturii înconjurătoare și atunci universul lor a început să se transforme ireversibil. Întunericul a început să dispară. Ființele materiale și-au schimbat învelișul cu unul energetic. Nimeni nu știa din ce cauză, dar aveau bănuiala că era de natură exterioară universului lor. Însă nimănui nu-i părea rău. Au început să hălăduiască prin univers. Planetele au dispărut treptat, și stelele, la fel. Procesele atomo-chimice care au început să aibă loc în spațiul odată populat cu obiecte cosmice nu au mai permis practic apariția întunericului. Toate s-au transformat, numai moartea nu. Iștar era una dintre primele ființe care au început să se transforme din ființă materială în una energetică. El spunea că mai are urme de materie în el, dar Nemi nu a reușit să le detecteze în toți acești cinci ani. Se spiritualizase mai mult decât își putea el închipui. Cunoștințele acumulate se datorau și capacității de simbioză a spiritelor. Practic, două sau mai multe spirite se contopeau și deveneau unul singur. Astfel, se puteau perpetua până la sfârșitul universului, când totul devenea un singur spirit și o singură conștiință.
 În câteva săptămâni urma să părăsească și acest univers pentru a se aventura în celălalt, și mai mare, și mai interesant, și mai plin de mistere. Cine știe prin ce experiențe va mai trece? Dar un lucru început, trebuia terminat, iar el nu era unul care să fie prea încântat de experiențe noi sau cel puțin să le caute. Iștar nu avea să-l aștepte, pentru că va trece extrem de mult timp până când Nemi se va întoarce. Va fi cu certitudine cineva care-l va aștepta. Cineva ca și Iștar care să-l ducă până la gaura neagră prin care a venit. Din câte știa Iștar, totul era stabilit. Nava va fi aceeași cu care călătorea acum poate, iar un tranzitor se va găsi oricând. Pentru cei mai mulți era o adevărată plăcere să facă acest lucru, pentru că universul lor le oferea destul de puține experiențe acum, iar ei, spre deosebire de Nemi, căutau experiențe noi.

joi, 30 noiembrie 2017

UN SFÂRȘIT ESTE ÎNTOTDEAUNA UN ÎNCEPUT - 9


 Poate că vecinătatea nu este un criteriu de pătrundere în spațiul lor. Poate că accesul în universul lor v-ar transforma în ceea ce ei nu doresc. Poate v-ar oferi acces la ceea ce ei țin cel mai mult sau poate pur și simplu nu au voie nici ei. Or fi având niște restricții care le sunt impuse din cu totul alt univers.
 N-am auzit să mai existe alt univers în afară de acestea trei pe care le cunoaștem.
 N-ai de unde să știi.
 Intuiția noastră nu greșește. Te înșeli.
 A noastră o face de foarte multe ori. De aceea eu sunt mult mai sceptic decât voi. Avem niște cărți în istoria planetei noastre care spun că ar exista cel puțin șapte universuri care se întrepătrund.
 Eu nu știam ce sunt acelea „cărți” până nu am luat contact cu tine. Noi nu avem așa ceva în universul nostru pentru că nu este nevoie. Informația se transmite ușor de la o ființă la alta. Cronicile noastre sunt accesibile oricui și oricând ar dori să știe ceva. Cartea mi se pare demnă de un univers mult prea material. Ca al vostru. Recunosc însă faptul că ați descoperit o metodă destul de elegantă pentru a transmite informațiile din generație în generație, de vreme ce alt mijloc nu v-a fost pus la dispoziție. Când veți fi evoluat ca noi, nevoia unui astfel de mijloc primitiv va fi dispărut de la sine.
 Foarte puțini din universul nostru au aceste capacități despre care îmi spui tu aici. Adică vreau să spun că sunt chiar puțini. Vreo câteva mii din câte cunosc eu. Nu mai mult. Și nu la nivelul la care ați ajuns voi. Eu însumi am experimentat asemenea... trăiri, să le zic, dar nimic mai mult decât ca niște episoade ale unei boli închipuite.
 Nemi îi dădu voie lui Iștar să acceseze acele cămăruțe ale memoriei în care ținea amintirea legăturii lui cu bunicul care se fla atât de departe. Ființa Iștar fu extrem de impresionată de aceste calități pe care se se părea că Nemi nu le-a cultivat îndeajuns. Nicio altă ființă din universul său nu avusese capacitatea de a intra în legătură cu vreo altă ființă din alt univers. Cei care comunicau cu udefijii erau udefijii înșiși dedublați și cărora li s-a permis să treacă dincolo. În fond, nu comunicau decât cu propria lor persoană. Ei nu puteau face așa ceva. Trebuia ca ambii să fie în aceeași dimensiune ca să se poată realiza un contact între ei. Ceea ce experimentase Nemi era ceva inedit și tulburător în același timp pentru el. Începuse să-și dea seama că poate tot raftul cu ceea ce cunoștea el trebuia puțin șters de un praf al unei ignoranțe despre care nu avea cum să se știe capabil. Pentru cei din universul vecin, tot ceea ce știau ei nu era pus la îndoială niciodată. Foarte puțini o făcuseră și aceia nu mai erau în viață acum. Pe ființele vii care populau cândva acest univers, după cum constata Nemi, nimeni și nimic nu le putea convinge de contrariul ideilor lor. Erau foarte adânc implementate, iar ceea ce gândea Nemi despre acest fapt i se părea lui Iștar demn de o compasiune pe care trebuie să o aibă o ființă net superioară față de una mult inferioară. Pe Nemi această atitudine nu îl deranja câtuși de puțin. Își dădea seama de superioritatea acestei ființe, dar putea citi în atitudinea ei și un rând de obtuzitate pe care nu și-o putea explica.

vineri, 8 septembrie 2017

UN SFÂRȘIT ESTE ÎNTOTDEAUNA UN ÎNCEPUT - 8

 Atunci, se auzi un ecou în sine, universul vostru mai are cale lungă până să ajungă la emanciparea finală. Își dădu seama că avea dreptate această ființă. Dar ceva îi spunea că nu întru-totul. Ceva lipsea parcă din logica faptelor pe care le expusese ea. Nu putea încă să-i atribuie un gen anume, de vreme ce nu o văzuse încă și nu-i inspirase decât o prea mare siguranță de sine această ființă. Când o văzu mai târziu, după ce i se dăduse un avatar care să-l găzduiască pe timpul călătoriei, își dădu seama că încrederea în sine era cu o doză prea mare față de cum era obișnuit Nemi. Dar el venea din alt univers, un univers cu alte reguli și cu alte așteptări. Cu alte ființe și cu alte aspirații. Această ființă care avea să-i fie companion pentru mai bine de cinci ani tereștri, după cum făcuse el calculele în urma unei discuții cu Iștar, nu era formată numai din materie. Era o combinație ciudată pentru Nemi de materie și lumină. Nu putea defini acea materie, iar de atins nu îndrăznea încă să o atingă, dar despre lumină putea spune că era una dintre cele mai inedite combinații de culori pe care el le-a văzut vreodată. Unele dintre ele îi erau cunoscute. Recunoștea roșul și albastrul printre ele, dar nu văzuse tot timpul cât stătuse cu ea culoarea verde. Celelalte erau total necunoscute lui Nemi. Culori de o intensitate incredibilă. Culori despre care nici măcar nu gândise vreodată că ar exista. Nu sperase să vadă vreodată o combinație mai ciudată de culori. Cele mai multe dintre ele erau noi pentru Nemi.
 De-a lungul anilor a înțeles de la Iștar că, de fapt, culorile cele mai multe din corpul său sunt combinații în urma stărilor pe care le simțea el. Aflase de asemenea că universul ființelor în care ajunsese Nemi era unul al dorințelor pure și al intuiției. Înțelesese că dorințele lor se materializau mult mai repede decât cele ale locuitorilor universului său natal, iar intuițiile erau percepute cu o mult mai mare acuratețe. Este ca și cum, îi spunea Iștar, dacă unul dintre noi ar veni în universul vostru, dorințele noastre s-ar îndeplini mult mai repede decât ale voastre. Capacitatea nostră de a materializa lucrurile este uimitoare, dar pe noi materia ne interesează destul de puțin. Inițial ne-a interesat, dar acum dorințele noastre sunt de ordin spiritual. Acestea s-ar putea transforma în realitate în universul vostru aproape instantaneu. Depinde însă această devenire în realitate foarte mult de nivelul la care s-ar afla cel care vine la voi. Stăpânim materia atât de bine, încât aceasta nu mai prezintă interes pentru noi.
 Se zice că în universul în care vrei tu să-ți cauți bunicul ființele sunt de o cu totul altă natură. Dacă noi mai avem ceva în comun unii cu alții, cu ei nu prea avem elemente comune. Ar fi cu totul diferiți de noi. Se mai zice că au puteri pe care noi nici nu ni le putem măcar imagina. Sunt foarte ascunși și permit rareori trecerea în universul lor. Fac și excepții, după cum știm că au făcut-o pentru bunicul tău și alți câțiva din universul vostru. Pentru noi,însă, universul lor nu s-a deschis niciodată. Nici noi nu știm de ce este așa. De ce vă lasă pe voi, și pe noi nu. 

miercuri, 9 august 2017

UN SFÂRȘIT ESTE ÎNTOTDEAUNA UN ÎNCEPUT - 7

 Nu, îi șopti vocea în grija căreia intrase acum, aici tot universul nostru tinde să devină o singură ființă conștientă de sine. Foarte puține dintre ființe care mai sunt în univers nu au fost asimilate, și asta pentru că au evoluat extrem de lent. S-au opus eoni întregi acestui tip de emancipare, doar pentru că au fost captivi unor concepții din limitele cărora nu doreau să evadeze. Când și aceștia vor fi fost emancipați, universul nostru va fi închis celorlalte universuri și următorul stadiu este evoluția universului vostru. La voi cum este? Există multe ființe care se opun evoluției naturale? Mai avem mult de așteptat?
 Totul îi suna ciudat lui Nemi, ca dintr-o carte veche, și foarte complicat, cu multe goluri pe care nu le putea umple, dar se gândi cu tristețe la rasa umană. Era prima piedică pe care o vedea în evoluția propriului univers, dacă era așa cum spunea acea voce, dar era convins că nu era singura. Ca oamenii mai existau nenumărate specii în universul lui care se opuneau cu și mai mare înverșunare oricărei urme de evoluție. O habotnicie ideatică a propriei ignoranțe și a dorinței de putere. Era tara care caracteriza universul său. Fiecare ființă nădăjduia să o domine pe cea de lângă el. Singura excepție pe care o cunoștea Nemi erau udefijii. Aceștia văzuseră într-adevăr altceva.
 Deci mai e o șansă ca lucrurile să se petreacă mai repede decât poate bănuiți dumneavoastră, îi spuse entitatea. Mai devreme sau mai târziu, emanciparea va avea loc și odată cu ea, toate ființele universului vor fi luate de valul spiritualității unite cu o materialitate fără precedent.
 Desigur că vorbea din experiență, cugetă Nemi. Altfel, nici nu are cum să fie. Speranța că așa se va întâmpla era una dintre constantele din toate universurile, se pare. Dar nu era chiar așa. Era certitudinea unui spirit care știa foarte bine că limitele pot fi depășite chiar și atunci când nici nu-ți propui să o faci.
 Și universul nostru a fost cândva ca al dumneavoastră, dar în momentul de față nu mai poate fi străbătut așa cum se întâmplă încă în cel din care veniți. Există alte straturi prin care se mai poate circula convențional, dar nu-i acesta. Vom intra într-unul imediat ce vom fi ajuns la nava noastră. Acolo, pe ea, v-am pregătit un avatar pe care îl veți putea locui pentru a vă fi mai comod. În această dimensiune însă, nu puteți călători decât într-un alt corp. Da, așa și este. Suntem una și aceeași ființă acum. Să știți că la noi este o practică destul de comună. Avem câțiva nemuritori care vin chiar și din universuri mult mai îndepărtate decât al dumneavoastră care ne este vecin, deși toți sunt din al dumneavoastră și oameni. (Asta este ceva nou, gândi Nemi, ceva ce nu știam.) Poate că și eu aș face-o, continuă ființa. În fond, este un timp pe care merită să-l trăiești. Nu toate spiritele se pot bucura de o prezență materială în aceste clipe. Dar știu că nu vă interesează astfel de realități și că aveți o fobie de a părăsi propriile cunoștințe. Aveți și de ce. Să știți că mulți nemuritori se tem de moarte. Este paradoxal, da, dar este și atavic. Moartea este ceva cu totul și cu totul misterios pentru dumneavoastră, iar nouă ne este interzis să dezvăluim chiar și cea mai neînsemnată parte din acest mister.
 Părăsirea corpului nu avea nimic din experiența morții așa cum și-o închipuia el. Acum, misterul chiar că era și mai mare. Nu experimentase încă moartea, deși era convins că trecerea prin gaura neagră nu era altceva. Deci există mistere și mai mari decât cele pe care le bănuiau ființele din universul său. După ceea ce vedea și simțea în jurul său, își dădu seama că misterele trebuie să fie nu numai adânci, ci și minunate. În acel moment îl cuprinse o deznădejde și mai mare. Teama de necunoscutul care se dovedea a fi mult mai profund devenise și mai intensă. La așa ceva nu se așteptase niciodată. În toată viața lui lungă se temuse de ceea ce credea că tocmai a depășit. Aflarea unui alt adevăr începea să-l zdruncine și să-l macine. Cum se putea să existe ceva la care omul, ființa nici să nu se fi gândit? Cum putea moartea să fie altceva decât era... considerată? Lucrurile acestea erau mai mult decât intrigante. Erau incitante. Incitau la o nouă cunoaștere. La o nouă organizare a valorilor și a tot ceea ce știa Nemi. Sau mai degrabă a tot ceea ce nu cunoștea el. Acest necunoscut trebuie reorganizat. Acest necunoscut trebuie penetrat și cunoscut. Se pare că altă cale nu poate fi urmată în aceste condiții. Aflarea adevărului că moartea nu este nici pe departe ceea ce credea întreg universul răsturna toate circumstanțele.