Atunci
i-a mărturisit Maria care era de fapt scopul lor pe acest pământ.
La început, lui Alex nu i-a venit să creadă. Era totuși numai un
copil, dar nu unul oarecare, măcar asta își dădea și el seama.
La urma urmelor, își spunea el, cine-și mai amintește ceva de la
propria naștere? Dar uite că el își amintea, iar Maria veni să-i
întărească această convingere că ei doi s-au întâlnit mult mai
devreme de propria lui naștere. I-a spus că știa că încă este
mic pentru o astfel de discuție, dar timpul era scurt și, oricum,
ceea ce avea ea să-i spună urma să-i trezească acea conștiință
pe care a avut-o înainte de naștere. Astfel a aflat Alex ceea ce
știa deja, dar uitase într-o oarecare măsură prin intrarea în
această ființă care era acum.
Ei
doi nu făceau parte din acest univers. Erau ființe mai vechi decât
el. Făceau parte dintr-un univers care le includea pe toate
celelalte care mai existau. Și erau multe. Toate formau un singur
organism, o ființă ludică, ingenuă și capabilă de puteri
extraordinare.
-
Închipuiește-ți că celulele tale ar fi conștiente de propria lor
viață. De fapt, ele chiar sunt, dar exercițiul meu urmărește
conștientizarea propriei tale ființe. Amintește-ți de la biologie
că tu însuți ești format din miliarde și miliarde de ființe
vii. Ele sunt conștiente. Tot ceea ce există este conștient.
Atomii din tine sunt ei înșiși niște universuri. Noi am fost
creați în cel mai mare dintre ele, dar am fost trimiși în acesta
care este extrem de mic față de cel din care venim noi, pentru a
avea grijă ca ceea ce se întâmplă aici să fie în ordine. Va
veni și momentul în care îți voi spune ce este în dezordine, dar
până atunci, trebuie să înțelegi cine ești. Eu am venit
înaintea ta ca să pot avea grijă de tine. Am ales să-ți fiu
bunică, pentru ca apropierea dintre noi să fie destul de mare.
Părinții tăi sunt suflete care au ales acest joc în acest
univers. Tu i-ai ales, așa cum și Iisus și-a ales mama. Așa că,
atunci când nu ești de acord cu ei, adu-ți aminte că, în fond,
nu ești de acord cu propria ta alegere, și asta nu prea mai are
sens, nu-i așa?
Alex
își aducea aminte cu bucurie de astfel de momente din copilăria
lui nu prea îndepărtată. Aceste schimburi de idei cu bunica lui,
energie mai tânără decât el, după spusele ei, îi reamintiseră
că scopul lui era altul decât s-o iubească pe Iolanda, să se uite
prin telescop sau să aibă discuții contradictorii cu tatăl său
mai ales. Deși, în jocul în care a intrat, prima era o experiență
dulce cu care se va duce dincolo, când își va fi încheiat
misiunea, a doua devenea, în această nouă lumină, interesantă
din punctul de vedere al construcției acestui univers, iar ultima,
amuzantă ca experiență personală. Un lucru e cert: era mult mai
bătrân decât propriul tată care obișnuia să-l pună la punct.
-
De acum, îi spuse Alex bunicii la vreo săptămână, îmi voi privi
altfel părinții. Sunt niște copii care joacă un joc al educației.
