CĂLĂUZA - 7

 Trecu o pauză în care cei doi ascultau liniștea adâncă a încăperii, Maria i-a spus că urmează a veni părinții lui să vadă ce e cu ea. După episodul din bucătăria lor, nu aveau cum să nu o facă. Ba chiar se porniseră. Nu dura mult să ajungă aici, Alex o știa prea bine, dar timpul acum curgea altfel pentru ei.

 - Am murit și eu, Maria? întrebă cu îngrijorare Alex.

 - Într-un fel. În urma ta a rămas o parte din tine care dorea să-și continue existența în dimensiunea oamenilor. Uneori e bine să fii dintr-un univers mai elevat. Posezi capacitatea aceasta extraordinară de a te dubla, ba chiar tripla, astfel încât să fii în mai multe locuri deodată. După câtva timp, vei vedea că vei putea locui și în dublul tău, fără ca el să știe. Te vei locui pe tine fără să-ți dai seama că acest lucru e întâmplă. Dar uite-i c-au ajuns.

 Matilda fu cea care intră prima în cameră. Își duse mâna la gură a uimire când o văzu pe Maria întinsă pe pat, aranjată în costumul ei preferat și cu părul pieptănat. Camera era plină de o mireasmă necunoscută ei, o aromă cu care nu era familiară, dar care o umplu, în mod misterios, de o compasiune și o înțelegere fără margini pentru mama ei. Fusese bătrână și o mare parte din viață singură. Avea însă o alinare, pe Alex, cel care se uita mirat și cu ochii în lacrimi din spatele tatălui său care era în pragul ușii. Bunica lui, cea care aproape că l-a crescut, care i-a spus povești și care l-a învățat mai multe decât propriii lui părinți nu mai era acum. Simți un gol în suflet, o disperare atroce, o spaimă de neantul care se căsca din ființa care zăcea pe pat. Izbucni în lacrimi și plecă în noapte.

Alex, cel de lângă Maria cea vie, nu putea să vadă asemenea spectacol. Nu era pregătit pentru asta. Nu încă. Dar se hotărî să facă față oricărei încercări.

 - Observi? îl întrebă Maria pe Alex. Este tocmai ce-ți spuneam.

 - Ba nu, Maria. Aceasta este doar o opțiune. Am ales să fiu om mai mult decât s-ar fi cuvenit poate, dar, fiind și aici, poate că este mai bine așa și nu altfel. Mai ales că situația aceasta nu va mai dura mult. Astfel de sentiment umilitor, nu mi-a mai fost dat să experimentez. Asemenea lucru trebuie să dispară, iar cel răspunzător să plătească. Moartea nu ar trebui să existe.

 - De fapt, nu e numai unul singur. Sunt mai mulți, printre ei, și un nemuritor care a uitat a doua oară cine este. Va trebui să-l trezim pe el primul, pentru ca să nu dăm greș. Cât timp sunt ai tăi aici, mergem acasă la tine să luăm vehiculul tatălui tău.

 - De ce ne trebuie? Acum ne putem deplasa oriunde vrem fără vreun mijloc de transport.

 - Nu e pentru noi, ci pentru nemuritorul Andrei. Un suflet extraordinar de bun, dar care, cred eu, a uitat calea cea dreaptă. Nu uita, Alex, Andrei acesta este protejatul celei mai puternice forțe care poate exista în toate universurile. Cel de la care am plecat și noi.

 - Atunci, nu cred c-o să ne fie necesar. Mergem fără el.