CĂLĂUZA - 10

 Așa s-a și întâmplat. Maria și Alex stăteau la jumătatea distanței dintre Pământ și Lună, așteptând întreruperea fluxului energiei negative pentru a fi capabili și ei să înainteze mai mult către Lună. Numai că exploziile nu au decurs chiar după cum s-ar fi așteptat. Mai întâi a fost cea de la Polul Sud, după care cea de la ecuator. Cea de la Polul Nord întârzia. Când cei doi s-au hotărât să acționeze oricum ar fi fost, au văzut lumina de la Polul Nord care-i anunța că nimic nu le mai stătea în cale. Atunci, Alex a scos din buzunarul său o sferă pe care a trimis-o către Tycho. Pe măsură ce aceasta se apropia de suprafața Lunii, se făcea tot mai mare și din sferă s-a transformat într-un disc ce a acoperit întreg craterul. Cei doi s-au plasat fiecare la câte un pol al Lunii și s-au transformat în câte o lumină care a început să se dezvolte în formă de calotă. De pe suprafața Pământului se putea vedea limpede cum cele două calote înaintează una spre cealaltă înconjurând Luna într-o lumină mult mai puternică decât cea a Soarelui care era în partea opusă Lunii, după Pământ. În acest fel, planeta a fost luminată în întregime. Singura dată din istoria acesteia când avea să se întâmple un asemenea fenomen.

 În acel moment, fiecare element al planetei și-a amintit de unde a venit. Fiecare și-a amintit pentru un singur moment cine este de fapt și că scopul lor aici este de a se bucura de fiecare clipă. După acest moment de luciditate, din inima planetei au început să iasă miliarde de lumini portocalii care, la rându lor, au înconjurat planeta ca pentru o ultimă contemplare. Cerul a fost luminat câteva minute doar de ele, iar ființele vii, toate, fără excepție, au privit spre cer sau și-au întors frunzele către el. Atunci au înțeles. Cu toții. Până și slujitorii altarelor care, din disperare, recurseseră la sacrificii și înghețaseră cu mâna pe mânerul pumnalelor sau cu degetele pe trăgaci. Planeta avu o clipă de luciditate. Nici nu-i trebuia mai mult. În sfârșit erau liberi și singurul care a înțeles și mai multe a fost Andrei. Cei care s-au sacrificat pentru ei nu s-au sacrificat prin sânge. Un zeu, măcar atâta ar fi trebuit să știe: sângele cere tot sânge, iar pacea cere pace.

 Apoi, sufletele au început să plece care încotro și Pământul a fost din nou luminat numai de soare. Au așteptat ca Luna să iasă din momentul ei de întuneric, dar Luna nu mai era la locul ei. Dispăruse cu desăvârșire. Cei care depindeau de maree, au fost nevoiți să-și caute alt loc care să-i satisfacă. A fost singurul compromis pe care cei doi au trebuit să-l facă științei. În fond, fără Lună nu avea ce să atragă apa. Nu că nu ar fi putut s-o facă și pe asta, dar oamenii trebuiau să-și vadă de noua lor viață nestingheriți și generațiile viitoare să vadă dispariția Lunii ca pe o eliberare, nu ca pe o minune.

 Și, pentru ca jocul să continue să fie interesant, religia nu a dispărut, însă ea s-a transformat. Din obiect, omul a devenit subiect. El era în centrul tuturor religiilor planetei, fiecare înțelegând că sunt, de fapt, frați cu toții. Că sunt părtași la frumusețea vieții.

 Așa și-au recăpătat și o seamă de valori pe care le pierduseră de prea mult timp. Limbajul le era inutil, îl foloseau doar ca amuzament. Fiecare se înțelegea cu fiecare de la minte la minte, de la suflet la suflet și nimeni nu mai avea niciun secret. Secretele țineau de domeniul trecutului. Orele de istorie au devenit interesante, pentru că, de acum în colo, istoria nu se îndrepta numai spre trecut, spre un trecut înecat în sânge. Istoria nu avea să mai fie nicicând o materie care să vorbească despre violență și frică. Aceste concepte nu mai puteau fi gândite de către pământeni.

CĂLĂUZA - 9

Toți trei luară loc, iar situația se mai detensionă. Nimeni nu spusese nimic vreme de câteva minute bune. Reflectau la ceea ce urma să facă, deși Alex și Maria comunicau telepatic în legătură cu noua situație.

 În fond, nu era tocmai nouă. Știuseră de la început că existau două variante și uite că se confruntau cu cea la care speraseră. Andrei era implicat într-un efort de a reduce influența acestei zeități care-și sporea autoritatea și înrobea lumea din ce în ce mai mult.

 - Dacă distrugem toate cele șase stații de emitere a câmpului energetic, vom putea captura zeitatea? întrebă într-un final Maria.

 - Este de ajuns să distrugem trei dintre ele. Cele de la poli sunt în contact permanent cu Luna. Trebuie să mai distrugem una de la ecuator, dar, în funcție de momentul în care vreți să acționați, trebuie aleasă cea care va întrerupe rețeaua. Trebuie să fie cea mai apropiată de Lună în acel moment. Zeitatea va pierde legătura cu lumea pe care o subjugă și va intra în panică. Frica o va face vulnerabilă și o veți putea captura. Andrei făcu o pauză care adăugă o notă de tristețe celor spuse.

 Toți trei știau că mai există slujitori ai acestei zeități a fricii pe tot globul pământesc, dar nu puteau da înapoi. Acești slujitori vor încerca din răsputeri să o susțină.

 - Nu vor reuși, spuse Andrei după o pauză. Vor fi energii izolate la fiecare lăcaș de cult, întocmai așa cum a fost în Evul Mediu. Aceste energii nu au puterea pe care o au stațiile. Vor afecta foarte puțini oameni. Tocmai de aceea nu trebuie să eșuați. Mulți vor muri, le va fi frică, negreșit, dar, odată înlăturată energia, vor fi liberi așa cum ar fi trebuit să fi fost de la început.

 - Rămân două lucruri de stabilit, zise Alex. Primul: convingem pe colegul care are dubii.

- E la stația din Bairiki.

 - Al doilea: trebuie să aflăm unde ajunge fluxul de energie de la stațiile terestre. Acolo trebuie să fie și zeitatea.

 - Asta este cel mai simplu... pentru că știu. Fluxul intră prim Tycho și merge către centrul Lunii. Acolo se află zeul pe care-l doriți. Curiozitatea mea este cum veți reuși să-l scoateți de acolo. Am înțeles că este extrem de violent și nu prea există mijloace în acest univers care să-l constrângă.

 - Partea bună este, îi spuse Alex, că noi avem mijloace care nu sunt din acest univers.

- Fiindcă nici noi nu suntem de pe aici, adăugă Maria.

 După trei luni au reușit să-l convingă pe Vanglar din Bairiki. Lui Andrei i-a luat mult pentru a-l convinge că întâlnirea pe care a avut-o cu cei doi nu a fost una care să țină de vreo boală de-a lui, nici de vreo influență malefică din partea necuratului. Vanglar era extrem de religios, dar ținea la toate lucrurile vii. Nu ar fi vrut să moară nimeni.

 Maria și Alex au amplasat explozibilul în fiecare dintre cele trei stații. Erau singurii care puteau intra nestingheriți în ele. Problema era că orice element material nou era detectat de către senzorii sofisticați ai stației și alarma s-ar fi declanșat instantaneu, dacă nu ar fi fost dezactivați de către Andrei, Vanglar și Vladimir, singurii care aveau codurile de acces pentru senzori. Stațiile de la poli erau imense, niște construcții care se puteau observa lesne de pe Lună. Celelalte de la ecuator, erau mai mici, iar cea din Bairiki era subacvatică. Astfel, accesul era restricționat prin mijloace naturale și angajații erau, în consecință, mai puțini. Cu toate acestea, stația din Bairiki trebuia să cadă ultima. După ce celelalte două provocau zeității confuzie, dispariția ei trebuia să provoace panică. Confuzi a și panica vor fi ingredientele care o vor ține captivă în centrul Lunii.