ÎN OGLINDĂ -1

 Se așternuse liniștea peste stație de data aceasta. De fapt, lui Goku doar acum i se părea că se așternuse liniștea peste stație, deși rămăsese singur de mai bine de trei luni de zile pământești numărate. Nu avusese timp să-și permită vreun moment de introspecție, vreun moment de liniște în care să stea numai el cu el însuși, cu gândurile sale. Fusese ocupat cu munca. Atât de ocupat, încât nu apuca decât să muncească și să doarmă, iar somnul era redus la câteva ore pe noapte. De mâncat, mânca extrem de puțin. Nu-l mai interesa ce conțineau pachetele cu rații, atâta timp cât îi aduceau necesarul de calorii. Important pentru el era munca la care s-a angajat și pe care o dorea realizată într-un mod cât mai bun și mai corect. De când venise pe stație avusese ajutor, dar acum volumul se redusese, iar partenerul lui de lucru s-a retras pe Terra, așa cum fusese convenția la semnarea contractului. Cel care va părăsi stația primul, în cazul în care se va reduce din volumul de muncă, va fi cel care are o familie, adică, în cazul de față, Victor, cel care ava o familie.

 Goku nu avea familie, și nici nu se gândise vreodată să aibă vreuna. Dorise de când se știa să evadeze din chingile pe care i le impunea specia în care avusese neșansa, spunea el, să se nască. El însuși era totuși un paradox chiar și pentru el, pentru că, deși oamenii îi displăceau în mod evident, literatura în care descoperea omul, drama umană în cele mai pure forme, îl atrăgea inexorabil. Desigur că se descoperea pe sine în toate aceste variante de personaje pe care le studiase la facultatea sa, dar cel mai mult, înțelesese el, îi plăcea să le dea o formă prin traducerile pe care le făcea. Avea un talent deosebit la a înțelege limbile străine, chiar și pe cele cu care nu mai venise niciodată în contact. Înțelegea ceea ce dorea să spună ființa din fața lui. De fapt, a înțelege era cam puțin spus. El simțea cealaltă ființă și, în mod natural, avea acces la sufletul ei. Nu rămânea decât să transpună în cuvinte pentru ca și alții să înțeleagă ceea ce el simțea.

 Acest talent i-a fost pus în valoare de un profesor de la Universitatea din Tokyo, cel care l-a luat sub aripa sa și l-a recomandat unui înalt oficial ONU care a înțeles, la rândul său, că un asemenea talent este inestimabil în relațiile diplomatice care urmăreau formarea unui guvern internațional.

 Dar, chiar când era în ultimul an de facultate, se produsese un eveniment crucial, care plasase lumea într-o paradigmă în care nu se mai aflase. Desigur, oamenii de știință încercaseră de secole bune să ia legătura cu ființe de pe altă planetă. Încercaseră frecvențele radio la început, apoi trecuseră la comunicarea prin laser și la subspațiul care tocmai era pus în valoare de douăzeci și cinci de ani. Descoperiseră, cu telescoapele care erau acum în afara sistemului solar, mii de planete pe care s-ar fi putut dezvolta viața. Dar totul fusese în zadar. Umanitatea era înconjurată de o tăcere asupra căreia se făceau fel de fel de speculații care mai de care mai abracadabrante. Nimeni nu înțelegea de ce universul nu răspunde la chemările care începuseră cu patru sute de ani în ură, când sondele Voyager părăsiseră sistemul solar.