Canalele de știri erau tot timpul la ușa lui, dar
în contractul pe care deja îl semnase cu ONU se stipulse că nu avea
voie să divulge nimănui ceea ce înțelegea el din transmisie. Doar
lor și nimănui altcuiva, până va ajunge pe stație.
Din câte vedea el, civilizația aceasta era în mare
măsură ca a noastră. Aveau prognoze meteo, emisiuni informative,
mondene, ba chiar și culinare. În plus, se pare că și ei aveau,
ca și oamenii, un cult al morții, la ei fiind un pic mai exagerat
decât la noi, fiindcă aveau din când în când și câte o
emisiune cu caracter funerar extrem de detaliată. Ceremoniile erau, se pare, ale unor
personalități, locale sau nu, asta nu mai știa.
Imediat după absolvirea facultății, nava îl aștepta să-l
transporte către stația din Norul lui Oort. Văzuse imagini vechi cu norul de când ajunsese acolo cea mai veche dintre sonde posibile, New
Horizons, și care făcuse și poze. De atunci, oamenii au știut la ce să se aștepte de la
acel colț al sistemului și au trimis destul de multe misiuni pentru
a elucida măcar o parte din mistere.
În plus, Goku nu era un tip care să fie
impresionat ușor. Avusese o copilărie grea, cu lipsă de
afectivitate din cauza absenței părinților care au ales calea
tradițională japoneză de a se retrage din viață, lăsându-l în
grija statului. Cu toate acestea, când urcă în nava care urma să-l ducă către o
destinație atât de îndepărtată, era de-a dreptul emoționat.
Luase totul parcă prea ușor până atunci. Știa ce avea să
urmeze, desigur, dar până nu se văzu cu adevărat în navă, nu-și
dăduse seama că totul era real. Urma să lase planeta în urmă, la o
distanță la care prea puțini oameni ajunseseră pentru ca să mai
pornească și el acolo.
Au călătorit mai bine de doi ani, dar, când au ajuns la stație, și-a dat seama că pozele pe care le-a văzut el despre stație și
interiorul ei nu erau nici pe departe fidele. Stația era foarte mare
pentru doar două persoane și dispunea de tot confortul. Spațiul
interior era generos și inginerii terrani au făcut tot posibilul să
dezvolte o gravitație artificială printr-o podea care accelera toți
atomii spre ea într-un mod elegant. Nu se simțea că sunt în
spațiu.
Pe Goku l-a interesat în primul rând însă consola
lui de lucru, locul unde avea să-și petreacă cu siguranță următorii ani, deși nu știa nici el prea bine câți urmau a fi. Era
un pupitru cu monitorul direct în fereastra care dădea spre
exteriorul sistemului solar, spre aglomerarea de rocă și gheață
din Norul lui Oort, spre toate acele planete alungate de Soare ca de
un tată care nu vrea să recunoască decât copiii legitimi.
Monitorul putea fi făcut să dispară foarte ușor sau putea să
funcționeze în tandem cu fereastra. Computerele erau de ultimă
generație, capabile prin procesoarele care comunicau cu cel de după
urechea lui Goku să citească gânduri, astfel încât să nu
mai piardă timpul cu scrisul. Textul, cel pe care spera să-l
traducă din ce în ce mai bine, se afișa pe un ecran pentru a fi
corectat, apoi era atașat semnalului care, la rândul său, era
amplificat să ajungă pe Pământ în același timp cu semnalul
original. În acest fel, pământenii puteau să vadă varianta cu
sau fără subtitrare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentariile indecente vor fi șterse.
Mulțumesc.