Lui Goku nu i se părea decât un dialog
mut, pentru că nimeni nu asculta pe nimeni în rarele ocazii când
se mai întâlneau. Cei de la televiziune păreau cu adevărat neutri
și poate că erau singurii care se aflau în situația asta. Lumea lor
era împărțită în holiști, holiști radicali, atomiști și cei
câțiva neutri de la televiziune. Goku era intrigat de cât de
repede evoluaseră lucrurile nu numai în domeniul armat, ci și de cât
de mult se schimbaseră săgetătorii de când văzuse el prima
emisiune. Cei de la televiziune însă păreau a nu suferi nicio schimbare. Ceilalți parcă nu mai făceau parte din aceeași specie. Ba mai
mult, și fizionomia li se schimbase. Numai holiștilor le rămăseseră
urechile la dimensiunile inițiale, dar puțin mai lăsate,
celorlalți parcă li se mai micșoraseră sau era doar o impresie a
unui pământean care nu mai știa sigur nici cum sunt chiar semenii
lui, de vreme ce rar se uita el însuși în oglindă.
Dar atunci când o făcuse, se îngrozi
puțin. Nu recunoștea pe cel care îl privea înapoi din oglindă.
Avea o barbă lungă din dosul căreia se observa faptul că
deținătorul ei slăbise peste măsură. Părul, lung și el, îi
dădea impresia că vrea să-l părăsească, pentru că prea era în
toate direcțiile. Niște firimituri care îi atârnau la capătul
unei șuvițe îi aduseră aminte că nu mai mâncase... nici el nu
știa de când. Obrajii, atât cât mai vedea din ei, aveau o paloare
care nu era a lui.
Când își luă ochii de la oglindă, observă că
habitaclul din stație era într-o stare care contrasta cu a lui.
Doar niște resturi de mâncare pe ici pe colo și în rest, nimic.
Hotărâse că trebuie să ia o pauză, chiar dacă săgetătorii
aveau să-și detoneze planeta. O făcea, credea el, pentru că era o
ființă prinsă între două lumi. Se depărtase atât de mult de a
lui pentru a se apropia de cealaltă, încât acum se găsea undeva
la mijlocul distanței dintre cele două, fără a aparține
niciuneia. N-au decât oamenii să moară de curiozitate, iar
ceilalți, de prostie!
S-a dus și și-a pregătit haine de
schimb și ceva de mâncare. A lăsat mâncarea la răcit, timp în
care el a făcut un duș și și-a tuns barba după care s-a bărbierit.
A descoperit în oglindă acum o altă persoană, una pe care nu o
mai cunoscuse până atunci. Parcă nu mai semăna a om. După ce
și-a dat barba jos, nasul parcă i se mai mărise, sau era doar
iluzia contrastului pe care îl experimenta după ce părul de pe
barbă dispăruse. În plus, urechile îi erau de un roșu intens,
dar pusese asta pe seama apei fierbinți cu care își spălase
trupul murdar de atâta timp.
Luă masa lângă fereastra panoramică ce
dădea spre stele. Închisese toate luminile din stație, dar
rămăseseră doar cele care îi spuneau că vor rămâne aprinse
pentru buna funcționare a mediului. Cu spatele la ele și cu
privirea spre spațiul cosmic, începea să-și aducă aminte cum se
mănâncă, cine este și unde se află. Încercă răspunsuri în
ordinea inversă a întrebărilor. Era în norul lui Oort, dar după atâta timp nu
știa exact unde. Instrumentele i-ar fi putut
spune, dar nu dorea să afle în nici un fel. Putea tot atât de bine
să se afle în altă galaxie, iar steaua care se vedea mai mare și
care era Soarele putea tot atât de bine să fie una dintre miliardele de
stele care să încălzească alte ființe decât oamenii. Continuând
același joc, își spunea că în această galaxie nu există nicio
constelație a săgetătorului, că, de fapt, aceste ființe din
galaxia lui imaginară nici nu știu ce e acela un săgetător, că
nu au zodiac, că se ghidează după alte principii, străine celor
din Calea Lactee.