Faceți căutări pe acest blog

marți, 21 martie 2017

ÎN OGLINDĂ - 8

 Lui Goku nu i se părea decât un dialog mut, pentru că nimeni nu asculta pe nimeni în rarele ocazii când se mai întâlneau. Cei de la televiziune păreau cu adevărat neutri și poate că erau singurii care se aflau în situația asta. Lumea lor era împărțită în holiști, holiști radicali, atomiști și cei câțiva neutri de la televiziune. Goku era intrigat de cât de repede evoluaseră lucrurile nu numai în domeniul armat, ci și de cât de mult se schimbaseră săgetătorii de când văzuse el prima emisiune. Cei de la televiziune însă păreau a nu suferi nicio schimbare. Ceilalți parcă nu mai făceau parte din aceeași specie. Ba mai mult, și fizionomia li se schimbase. Numai holiștilor le rămăseseră urechile la dimensiunile inițiale, dar puțin mai lăsate, celorlalți parcă li se mai micșoraseră sau era doar o impresie a unui pământean care nu mai știa sigur nici cum sunt chiar semenii lui, de vreme ce rar se uita el însuși în oglindă.
 Dar atunci când o făcuse, se îngrozi puțin. Nu recunoștea pe cel care îl privea înapoi din oglindă. Avea o barbă lungă din dosul căreia se observa faptul că deținătorul ei slăbise peste măsură. Părul, lung și el, îi dădea impresia că vrea să-l părăsească, pentru că prea era în toate direcțiile. Niște firimituri care îi atârnau la capătul unei șuvițe îi aduseră aminte că nu mai mâncase... nici el nu știa de când. Obrajii, atât cât mai vedea din ei, aveau o paloare care nu era a lui.
 Când își luă ochii de la oglindă, observă că habitaclul din stație era într-o stare care contrasta cu a lui. Doar niște resturi de mâncare pe ici pe colo și în rest, nimic. Hotărâse că trebuie să ia o pauză, chiar dacă săgetătorii aveau să-și detoneze planeta. O făcea, credea el, pentru că era o ființă prinsă între două lumi. Se depărtase atât de mult de a lui pentru a se apropia de cealaltă, încât acum se găsea undeva la mijlocul distanței dintre cele două, fără a aparține niciuneia. N-au decât oamenii să moară de curiozitate, iar ceilalți, de prostie!
 S-a dus și și-a pregătit haine de schimb și ceva de mâncare. A lăsat mâncarea la răcit, timp în care el a făcut un duș și și-a tuns barba după care s-a bărbierit. A descoperit în oglindă acum o altă persoană, una pe care nu o mai cunoscuse până atunci. Parcă nu mai semăna a om. După ce și-a dat barba jos, nasul parcă i se mai mărise, sau era doar iluzia contrastului pe care îl experimenta după ce părul de pe barbă dispăruse. În plus, urechile îi erau de un roșu intens, dar pusese asta pe seama apei fierbinți cu care își spălase trupul murdar de atâta timp.
 Luă masa lângă fereastra panoramică ce dădea spre stele. Închisese toate luminile din stație, dar rămăseseră doar cele care îi spuneau că vor rămâne aprinse pentru buna funcționare a mediului. Cu spatele la ele și cu privirea spre spațiul cosmic, începea să-și aducă aminte cum se mănâncă, cine este și unde se află. Încercă răspunsuri în ordinea inversă a întrebărilor. Era în norul lui Oort, dar după atâta timp nu știa exact unde. Instrumentele i-ar fi putut spune, dar nu dorea să afle în nici un fel. Putea tot atât de bine să se afle în altă galaxie, iar steaua care se vedea mai mare și care era Soarele putea tot atât de bine să fie una dintre miliardele de stele care să încălzească alte ființe decât oamenii. Continuând același joc, își spunea că în această galaxie nu există nicio constelație a săgetătorului, că, de fapt, aceste ființe din galaxia lui imaginară nici nu știu ce e acela un săgetător, că nu au zodiac, că se ghidează după alte principii, străine celor din Calea Lactee.

marți, 14 martie 2017

ÎN OGLINDĂ - 7

 Lucrurile începeau să se succeadă cu rapiditate și Goku regreta că nu erau mai multe semnale care să vină de pe acea planetă. Probabil că nu aveau mai multe, de vreme ce nu aveau națiuni și preocupările lor nu era egocentrice. Poate că nici nu aveau nevoie de mai multe televiziuni pentru că erau inutile. Dacă ar fi fost mai multe semnale, ar fi descoperit mai multe detalii, mai multe opinii. Cu toate acestea, își dădea seama că cei care conduceau postul nu aveau niciun interes să nu fie imparțiali, pentru că o spuneau chiar ei, totul era în interesul celor care îi urmăreau. Problema era că holiștii începeau ei să apară din ce în ce mai puțin la televiziune pentru a-și exprima opinia. Atunci când o făceau, nu aveau cu cine să discute dintre atomiști pentru că lipsa de rațiune se făcea din ce în ce mai simțită în tabăra celor care doreau să despice atomul în cât mai multe domenii. Ei o luau ca pe o fază pe care așteptau să o depășească împreună, pentru că, spuneau ei, nu aveau cum să renunțe la rațiune, nu aveau cum să nu înțeleagă cât de periculoasă este această cale pe care au apucat, nu puteau să nu vadă că exista un potențial major în distrugerea propriei civilizații, ba mai mult, a întreg ecosistemului.
 Până să ajungă viitorul coleg, a primit un mesaj prin care era anunțat că va trebui să mai îndure singurătatea universului o perioadă, deoarece în drum spre el, nava a suferit avarii serioase de la o ploaie de micrometeoriți, dacă nu cumva fusese vreo haită de mini găuri negre rătăcită prin sistemul nostru solar. Lui Goku nu-i părea rău, pentru că el nu se considera singur. Era cu atomiștii care ieșiseră deja în spațiu să detoneze niște dispozitive pentru a afla cât de mare era puterea atomului și aștepta răspunsuri și de la holiști.
 Săgetătorii aflaseră că puterea atomului era foarte mare, dar unii nu doreau să recunoască faptul că era periculoasă nici când o parte din nava detonată a intrat accidental în atmosfera planetei, dezintegrându-se parțial și ucigând câțiva fermieri și pe turmele lor de la sol pe o rază de mulți kilometri, și asta pentru că aveau la bord o bombă de rezervă, în caz că prima nu-și făcea treaba.
 Două nopți nu a dormit Fargo urmărindu-i pe săgetători cum își luau rămas bun de la cei care fuseseră sacrificați în numele științei. Fascinant era că atomiștii, care se organizaseră într-o ligă, au declarat că ei nu iau parte la asemenea spectacol, chiar dacă face parte din tradiția lor, pentru că îl consideră mult prea exagerat. Nu doreau să accepte faptul că au greșit calculele, că ceva nu a mers, că poate holiștii aveau dreptate. Văzând asta, o parte dintre holiști, se spunea, și-au format și ei o ligă, dar pe care cei credincioși doctrinei păcii nu o acceptau și nu o recunoșteau.
 De la dezbaterile televizate nu a mai fost mult până când au urmat conflictele de stradă și apoi luptele organizate. De data aceasta, numai holiștii mai apăreau la televizor pentru a face apel la rațiune și la pace. Se citea consternarea pe fața lor cu nasul mare, iar urechile le erau mai tot timpul pleoștite. Nu le venea să creadă că trăiesc astfel de momente și că semenii lor sunt în stare de așa ceva. Erau, în fond, frați. Dar mulți refuzau să creadă că au fost frați, frați în idei, nu numai de sânge. Observau și ei cum nu mai au nicio legătură cu cei din jurul lor, dar parcă nu doreau să accepte. În vreme ce știrile abundau de victime din ce în ce mai multe, holiștii și-au intensificat participarea la emisiuni care făceau apel la pace.

marți, 7 martie 2017

ÎN OGLINDĂ - 6

 La un consens se pare că nu ajunseră până la venirea lui Goku pe stație. Tânărul era uimit de această civilizație și de cum de nu trecuse ea prin ororile istoriei. Punea totul pe seama lipsei religiei, aspect pe care nu-l descoperise la săgetători atâta timp cât avusese de când venise pe stație, cam cu un an de zile în urmă.
 Goku avea o singură zi liberă pe săptămână. Ținea măsura zilelor după calendarul din Japonia lui natală și, duminica chiar își lua liber, deși, de cele mai multe ori, nu rezista tentației de a intra din nou în universul civilizației îndepărtate.
 De la fereastra dormitorului său vedea în depărtare planeta Pluto. De multe ori admirase inima care se găsea în emisfera sudică, folosind binoclul electronic din fereastră. Era de o frumusețe incredibilă, deși oamenii de știință afirmau că nu poate fi decât de origine naturală și poate că așa și era. Tot ceea ce nu pot explica oamenii pun pe seama naturii, își spunea Goku. O astfel de imagine îi aducea aminte de cât de singur era pe această stație, deși, practic, mai avusese un coleg de serviciu, cu care schimba două vorbe pe lună, asta dacă tehnicianul era norocos. Tocmai de aceea, din motive pur psihologice, poate nu chiar din cele familiale, credea Goku, acesta ceruse să fie trimis acasă și înlocuit cu altcineva care ar fi suportat singurătatea în doi.
 Cei de la agenție au considerat că există un risc destul de mare de cădere psihică, de aceea iau acceptat cererea și, dată fiind lipsa anxietății lui Goku într-un astfel de spațiu, trimiteau un înlocuitor după ce ajungea el, colegul său, pe Terra.
 Până la sosorea înlocuitorului, era singur. Dacă până acum mai auzea diverse zgomote scose de colegul său, acum zgomotele nu erau decât cele scoase de stația însăși care se lamenta din când în când cu câte un scârțâit aici sau unul dincolo. Acum era el față în față cu semnalul. La el ajungeau primele știri de pe planeta îndepărtată unde ființe din ce în ce mai interesante deveneau din ce în ce mai dezamăgite de propria lor existență în universul acesta imens.
 La un moment dat, nici Goku nu-și dădu seama când, tabăra celor care doreau explorarea până la capăt a noilor tehnologii a obținut aprobare ca să meargă mai departe cu planul său și să exploreze toate posibilitățile pe care atomul le-ar fi oferit civilizației lor. Ceilalți, desigur, nu erau de acord, dar credeau în judecată semenilor lor. Aceasta nu putea fi decât bună, afirmau ei la diverse emisiuni. De vreme ce sunt din aceeași specie, nu se poate ca să se îndepărteze unii de alții prea mult în privința lucrurilor cu adevărat importante pentru civilizația de pe planeta lor.
 Dar atomiștii nu ascultau ceea ce spuneau ceilalți pe care Goku i-a numit holiși, și apăreau din ce în ce mai rar la televizor. Erau preocupați înainte de toate de reușita experimentelor pe care le derulau. Ignorau pur și simplu invitațiile care le erau adresate la început de înțelepți, iar ulterior refuzau, deși nu pe deplin, să răspundă provocărilor care le erau adresate doar din dorința de a îi chema la un dialog eficient. Dar dialogul intenționat era, de fapt, un monolog continuu.