ÎN OGLINDĂ - 6

 La un consens se pare că nu ajunseră până la venirea lui Goku pe stație. Tânărul era uimit de această civilizație și de cum de nu trecuse ea prin ororile istoriei. Punea totul pe seama lipsei religiei, aspect pe care nu-l descoperise la săgetători atâta timp cât avusese de când venise pe stație, cam cu un an de zile în urmă.

 Goku avea o singură zi liberă pe săptămână. Ținea măsura zilelor după calendarul din Japonia lui natală și, duminica chiar își lua liber, deși, de cele mai multe ori, nu rezista tentației de a intra din nou în universul civilizației îndepărtate.

 De la fereastra dormitorului său vedea în depărtare planeta Pluto. De multe ori admirase inima care se găsea în emisfera sudică, folosind binoclul electronic din fereastră. Era de o frumusețe incredibilă, deși oamenii de știință afirmau că nu poate fi decât de origine naturală și poate că așa și era. Tot ceea ce nu pot explica oamenii pun pe seama naturii, își spunea Goku. O astfel de imagine îi aducea aminte de cât de singur era pe această stație, deși, practic, mai avusese un coleg de serviciu, cu care schimba două vorbe pe lună, asta dacă tehnicianul era norocos. Tocmai de aceea, din motive pur psihologice, poate nu chiar din cele familiale, credea Goku, acesta ceruse să fie trimis acasă și înlocuit cu altcineva care ar fi suportat singurătatea în doi.

 Cei de la agenție au considerat că există un risc destul de mare de cădere psihică, de aceea iau acceptat cererea și, dată fiind lipsa anxietății lui Goku într-un astfel de spațiu, trimiteau un înlocuitor după ce ajungea el, colegul său, pe Terra.

 Până la sosorea înlocuitorului, era singur. Dacă până acum mai auzea diverse zgomote scose de colegul său, acum zgomotele nu erau decât cele scoase de stația însăși care se lamenta din când în când cu câte un scârțâit aici sau unul dincolo. Acum era el față în față cu semnalul. La el ajungeau primele știri de pe planeta îndepărtată unde ființe din ce în ce mai interesante deveneau din ce în ce mai dezamăgite de propria lor existență în universul acesta imens.

 La un moment dat, nici Goku nu-și dădu seama când, tabăra celor care doreau explorarea până la capăt a noilor tehnologii a obținut aprobare ca să meargă mai departe cu planul său și să exploreze toate posibilitățile pe care atomul le-ar fi oferit civilizației lor. Ceilalți, desigur, nu erau de acord, dar credeau în judecată semenilor lor. Aceasta nu putea fi decât bună, afirmau ei la diverse emisiuni. De vreme ce sunt din aceeași specie, nu se poate ca să se îndepărteze unii de alții prea mult în privința lucrurilor cu adevărat importante pentru civilizația de pe planeta lor.

 Dar atomiștii nu ascultau ceea ce spuneau ceilalți pe care Goku i-a numit holiși, și apăreau din ce în ce mai rar la televizor. Erau preocupați înainte de toate de reușita experimentelor pe care le derulau. Ignorau pur și simplu invitațiile care le erau adresate la început de înțelepți, iar ulterior refuzau, deși nu pe deplin, să răspundă provocărilor care le erau adresate doar din dorința de a îi chema la un dialog eficient. Dar dialogul intenționat era, de fapt, un monolog continuu.