ÎN OGLINDĂ - 7

 Lucrurile începeau să se succeadă cu rapiditate și Goku regreta că nu erau mai multe semnale care să vină de pe acea planetă. Probabil că nu aveau mai multe, de vreme ce nu aveau națiuni și preocupările lor nu era egocentrice. Poate că nici nu aveau nevoie de mai multe televiziuni pentru că erau inutile. Dacă ar fi fost mai multe semnale, ar fi descoperit mai multe detalii, mai multe opinii. Cu toate acestea, își dădea seama că cei care conduceau postul nu aveau niciun interes să nu fie imparțiali, pentru că o spuneau chiar ei, totul era în interesul celor care îi urmăreau. Problema era că holiștii începeau ei să apară din ce în ce mai puțin la televiziune pentru a-și exprima opinia. Atunci când o făceau, nu aveau cu cine să discute dintre atomiști pentru că lipsa de rațiune se făcea din ce în ce mai simțită în tabăra celor care doreau să despice atomul în cât mai multe domenii. Ei o luau ca pe o fază pe care așteptau să o depășească împreună, pentru că, spuneau ei, nu aveau cum să renunțe la rațiune, nu aveau cum să nu înțeleagă cât de periculoasă este această cale pe care au apucat, nu puteau să nu vadă că exista un potențial major în distrugerea propriei civilizații, ba mai mult, a întreg ecosistemului.

 Până să ajungă viitorul coleg, a primit un mesaj prin care era anunțat că va trebui să mai îndure singurătatea universului o perioadă, deoarece în drum spre el, nava a suferit avarii serioase de la o ploaie de micrometeoriți, dacă nu cumva fusese vreo haită de mini găuri negre rătăcită prin sistemul nostru solar. Lui Goku nu-i părea rău, pentru că el nu se considera singur. Era cu atomiștii care ieșiseră deja în spațiu să detoneze niște dispozitive pentru a afla cât de mare era puterea atomului și aștepta răspunsuri și de la holiști.

 Săgetătorii aflaseră că puterea atomului era foarte mare, dar unii nu doreau să recunoască faptul că era periculoasă nici când o parte din nava detonată a intrat accidental în atmosfera planetei, dezintegrându-se parțial și ucigând câțiva fermieri și pe turmele lor de la sol pe o rază de mulți kilometri, și asta pentru că aveau la bord o bombă de rezervă, în caz că prima nu-și făcea treaba.

 Două nopți nu a dormit Fargo urmărindu-i pe săgetători cum își luau rămas bun de la cei care fuseseră sacrificați în numele științei. Fascinant era că atomiștii, care se organizaseră într-o ligă, au declarat că ei nu iau parte la asemenea spectacol, chiar dacă face parte din tradiția lor, pentru că îl consideră mult prea exagerat. Nu doreau să accepte faptul că au greșit calculele, că ceva nu a mers, că poate holiștii aveau dreptate. Văzând asta, o parte dintre holiști, se spunea, și-au format și ei o ligă, dar pe care cei credincioși doctrinei păcii nu o acceptau și nu o recunoșteau.

 De la dezbaterile televizate nu a mai fost mult până când au urmat conflictele de stradă și apoi luptele organizate. De data aceasta, numai holiștii mai apăreau la televizor pentru a face apel la rațiune și la pace. Se citea consternarea pe fața lor cu nasul mare, iar urechile le erau mai tot timpul pleoștite. Nu le venea să creadă că trăiesc astfel de momente și că semenii lor sunt în stare de așa ceva. Erau, în fond, frați. Dar mulți refuzau să creadă că au fost frați, frați în idei, nu numai de sânge. Observau și ei cum nu mai au nicio legătură cu cei din jurul lor, dar parcă nu doreau să accepte. În vreme ce știrile abundau de victime din ce în ce mai multe, holiștii și-au intensificat participarea la emisiuni care făceau apel la pace.