ÎN OGLINDĂ - 8

 Lui Goku nu i se părea decât un dialog mut, pentru că nimeni nu asculta pe nimeni în rarele ocazii când se mai întâlneau. Cei de la televiziune păreau cu adevărat neutri și poate că erau singurii care se aflau în situația asta. Lumea lor era împărțită în holiști, holiști radicali, atomiști și cei câțiva neutri de la televiziune. Goku era intrigat de cât de repede evoluaseră lucrurile nu numai în domeniul armat, ci și de cât de mult se schimbaseră săgetătorii de când văzuse el prima emisiune. Cei de la televiziune însă păreau a nu suferi nicio schimbare. Ceilalți parcă nu mai făceau parte din aceeași specie. Ba mai mult, și fizionomia li se schimbase. Numai holiștilor le rămăseseră urechile la dimensiunile inițiale, dar puțin mai lăsate, celorlalți parcă li se mai micșoraseră sau era doar o impresie a unui pământean care nu mai știa sigur nici cum sunt chiar semenii lui, de vreme ce rar se uita el însuși în oglindă.

 Dar atunci când o făcuse, se îngrozi puțin. Nu recunoștea pe cel care îl privea înapoi din oglindă. Avea o barbă lungă din dosul căreia se observa faptul că deținătorul ei slăbise peste măsură. Părul, lung și el, îi dădea impresia că vrea să-l părăsească, pentru că prea era în toate direcțiile. Niște firimituri care îi atârnau la capătul unei șuvițe îi aduseră aminte că nu mai mâncase... nici el nu știa de când. Obrajii, atât cât mai vedea din ei, aveau o paloare care nu era a lui.

 Când își luă ochii de la oglindă, observă că habitaclul din stație era într-o stare care contrasta cu a lui. Doar niște resturi de mâncare pe ici pe colo și în rest, nimic. Hotărâse că trebuie să ia o pauză, chiar dacă săgetătorii aveau să-și detoneze planeta. O făcea, credea el, pentru că era o ființă prinsă între două lumi. Se depărtase atât de mult de a lui pentru a se apropia de cealaltă, încât acum se găsea undeva la mijlocul distanței dintre cele două, fără a aparține niciuneia. N-au decât oamenii să moară de curiozitate, iar ceilalți, de prostie!

 S-a dus și și-a pregătit haine de schimb și ceva de mâncare. A lăsat mâncarea la răcit, timp în care el a făcut un duș și și-a tuns barba după care s-a bărbierit. A descoperit în oglindă acum o altă persoană, una pe care nu o mai cunoscuse până atunci. Parcă nu mai semăna a om. După ce și-a dat barba jos, nasul parcă i se mai mărise, sau era doar iluzia contrastului pe care îl experimenta după ce părul de pe barbă dispăruse. În plus, urechile îi erau de un roșu intens, dar pusese asta pe seama apei fierbinți cu care își spălase trupul murdar de atâta timp.

 Luă masa lângă fereastra panoramică ce dădea spre stele. Închisese toate luminile din stație, dar rămăseseră doar cele care îi spuneau că vor rămâne aprinse pentru buna funcționare a mediului. Cu spatele la ele și cu privirea spre spațiul cosmic, începea să-și aducă aminte cum se mănâncă, cine este și unde se află. Încercă răspunsuri în ordinea inversă a întrebărilor. Era în norul lui Oort, dar după atâta timp nu știa exact unde. Instrumentele i-ar fi putut spune, dar nu dorea să afle în nici un fel. Putea tot atât de bine să se afle în altă galaxie, iar steaua care se vedea mai mare și care era Soarele putea tot atât de bine să fie una dintre miliardele de stele care să încălzească alte ființe decât oamenii. Continuând același joc, își spunea că în această galaxie nu există nicio constelație a săgetătorului, că, de fapt, aceste ființe din galaxia lui imaginară nici nu știu ce e acela un săgetător, că nu au zodiac, că se ghidează după alte principii, străine celor din Calea Lactee.