Imaginile îi descopereau lui Goku o cu
totul altă lume: orașe întregi distruse, cadavre abandonate acolo
unde săgetătorii și-au găsit sfârșitul, râuri secate în urma
forței atomice care a distrus de la cele mai mici plante, până la
relieful de nerecunoscut acum al planetei. Săgetătorii nu mai aveau
timp să-și conducă ritualurile de înmormântare. Erau puțini și înainte de toate aveau preocuparea de a se salva acum. Cine să se
mai fi gândit la viața de apoi?
Singurii care prezentau un mister pentru
Goku și poate pentru întreaga civilizație umană care trecuse și
ea printr-o situație similară din care ieșise onorabil în final
erau ce de la televiziune care se încăpățânau să rămână
neutri și pe fața cărora nu se putea citi nicio expresie de
partizanat cu niciuna dintre cele două tabere.
Goku asistă câteva săptămâni la
distrugerea unei întregi civilizații. Aproape că nu mai rămăsese
nimeni care să omoare sau să fie omorât. Ciudat era că televiziunea, singura de pe
întreaga lor planetă, nu avusese de suferit și nimeni nu știa cum
de se întâmplase acest lucru în infernul care mistuise întreaga
civilizație. Poate că lumea de pe Terra specula, dar lui Goku îi
era de ajuns să ia lucrurile așa cum sunt și să privească mai
departe acest spectacol fascinant, dar de un grotesc înfiorător.
La un moment dat, după o perioadă de câteva luni
de la autoproclamatul lui concediu, când tocmai dorea să se ridice
pentru a se duce la baie, pe ecranul consolei văzu ceva la care
nimeni poate nu se aștepta. Transmisia despre ultima bătălie s-a
întrerupt și crainicii de la televiziune erau în lacrimi. Arătau
deschis că au sentimente că, deși au fost neutri, au fost totuși
de partea civilizației întregi. De undeva din spatele camerei a
apărut un om, un bărbat de pe Terra. El nu prea seamănă a
săgetător și-a spus Goku. Ce să fie asta? Un pământeam la o așa
distanță de planeta lui de origine. În plus, când a început să
articuleze primele cuvinte, erau în altă limbă decât cea cu care
era el obișnuit de când a venit pe stație. Era una pământească. Nu o recunoștea, dar era
sigur că e omenească. Mut de uimire, nu mai făcut nicio traducere
a aceea ce spunea bărbatul:
- Numele meu este Andrei și de câteva
luni de zile transmitem emisiunile noastre de pe satelitul Plaus care
orbitează în jurul celei de-a cincea planete-gigant, Nastia. Deși
nu știm cine ne urmărește, dar eu unul bănuiesc, suntem siguri că
semnalul nostru va ajunge în întreg universul și că va putea fi
decriptat și înțeles de cât mai multe dintre civilizații atunci
când acesta va fi străbătut negura cosmosului și va atinge retina
celor de la margini. Aici, pe Plaus, am ajuns 230 de ființe și, se
pare, că doar atâtea vom rămâne din întreaga civilizație,
pentru că pe planeta noastră rațiunea a fost învinsă. Dacă cei
care ne văd acum și ne înțeleg au trecut prin așa ceva, vă
felicităm că nu ați luat calea pe care am luat-o noi, iar dacă nu
ați ajuns încă în punctul de a vă război unii cu alții, aflați
că acel punct este foarte aproape și depinde numai și numai de voi
să-l depășiți în liniște. Știința este un lucru minunat, dar
nu în mâna celor dominați de dorința de putere. Calea este foarte
alunecoasă și problema nu este știința, ci știința în mâna
puterii, a doctrinei. Civilizația aceasta nu a experimentat puterea decât
recent, moment în care nu a știut ce să facă cu ea. Puterea
suferă de o cecitate globală concretă, de o alexie a concretului
infernală. Nu vă faceți iluzii că atunci când veți fi atinși
de ea îi veți putea face față. Poate că veți putea....
Sacrificiile la noi au fost catastrofale.
Îndreptându-se către crainicii în lacrimi, a
pus mâna pe umărul unuia dintre ei și a continuat:
- Vom pleca și de pe Plaus, nu pentru că nu
ne simțim în siguranță. La cum decurg lucrurile, nu va mai rămâne
nimeni care să vină după noi. Vom pleca pentru că nu vom suporta
să fim lângă planeta care a rodit atâtea vieți atâta timp și
ne-a oferit tot ce avea ea mai bun și pe care am distrus-o în
câțiva ani. Sperăm că va fi înțeleaptă și, după ce își va
reveni, își va alege mai drastic ființele care să o populeze.
După o pauză în care nimeni nu a
spus nimic și în care Goku nici nu mai era capabil să gândească,
Andrei urmă:
- Am devenit o specie pe cale de dispariție.
Nu vom căuta o planetă care să ne găzduiască, pentru că nu
merităm acest lucru. Vom pluti în spațiu până când ultimul
dintre noi va fi dispărut. Nici nu vom încerca să creștem numărul
comunității din care facem parte. Ne este rușine de noi. Acestea
sunt ultimele clipe în care mai transmitem. Lumea aceasta se încheie
aici. Eu voi pleca spre casa mea, iar ei vor dispărea încet într-o
uitare amară.
Și ecranul se înnegri brusc.
Goku a rămas în fața consolei fără
să se miște câteva zeci de minute și apoi nu s-a mai ridicat preț
de câteva ore de pe scaun în speranța că va vedea totuși
revenirea semnalului. S-a dus în cele din urmă la baie. Nu s-a întâmplat nici în orele următoare și
nici în lunile care au trecut până la venirea colegului de pe
Terra. Era o femeie. Cine hotărâse asta studiase bine profilul lui
Goku și chibzuise înțelept. Până la revenirea pe Terra, cei doi
erau deja căsătoriți de un preot din Tokyo care a acceptat să o
facă de la asemenea distanță, iar doamna era deja însărcinată.