UN SFÂRȘIT ESTE ÎNTOTDEAUNA UN ÎNCEPUT - 3

 Nemi își dădu seama că udefijul nu-și folosise abilitățile pentru a-i citi gândurile. Era doar o problemă de logică și intuiție aflată la discreția oricărei ființe înzestrate cu un dram de rațiune și ceva mai multă simțire. Păși mai departe în culoarul către nava care-l va duce pe buza găurii negre. (Denumirea științifică din trecut a buzei era aberantă, după cum știa toată lumea.) Era un culoar ca un tub. Un tub subțire cu câteva hublouri deasupra capului din doi în doi metri. Nimic spectaculos. Culoarul urca domol către o cameră puternic luminată. Acest coridor îi aducea aminte de ceva foarte vag. De terminalul unui aeroport din vechime sau poate de altceva. Nici ele nu știa. Nu putea fi sigur de ceea ce-și amintea... de ceea ce-și mai amintea.

 Urcă în nava elegantă, unde totul era învăluit în nuanțe alese de alb.

 - Bună ziua, domnule, spuse unul dintre piloți. Este o onoare pentru noi să vă avem la bord.

 - Vă mulțumesc...

 - Călătoria va dura trei ore standard, standardul dumneavoastră, desigur. Spre finalul ei veți simți o intensificare a gravitației. Gaura aceasta neagră spre care ne îndreptăm nu este tocmai obișnuită. Este enormă și câmpul artificial al navei nu poate compensa în totalitate. După ce veți pleca de pe stație, nu veți mai simți acest disconfort.

 - Așa este. Nici nu voi mai avea cum să îl simt, nu-i așa?

 - Aveți dreptate, domnule. Dar, până atunci, vă rog să vă faceți comod. Imediat după desprindere de docuri, vă va fi servită masa. Cu atât de puțini pământeni rămași în acest univers, meniul este destul de limitat, dar sunt convins că veți găsi ceva pe gustul dumneavoastră.

 Atât de puțini pământeni... Cuvintele îi sunau atât de straniu în gând. Atât de puțini pământeni... Într-adevăr. Iar unii dintre ei nici nu se mai aflau în acest univers. Au ales altă cale, însetați de cunoaștere, de noi aventuri. Există unii care nu se satură niciodată, își spuse Nemi. Iar unul dintre ei era propriul său bunic. Sau poate că propriul său bunic dorise doar să evadeze. Cine știe?!

 Luă loc într-un scaun elegant făcut dintr-un material care imita catifeaua, dar era mult mai plăcut la atingere. Când se cufundă în el, scaunul îi împrumută forma pentru o relaxare cât mai dulce.
 Masa i-a fost servită de către unul dintre angajații acelui zbor, nu de un art-cord. Udefijii erau ființe cu adevărat meticuloase. Deși nemuritorii nu aveau nevoie de mâncare, ei totuși aveau cunoștință de faptul că Nemi nu-și refuza și această plăcere, mai ales atunci când nu se simțea chiar în largul său. Era posibil ca ei să fi știut asta, fără ca să-i invadeze intimitatea așa după cum pretindeau? Nemi știa că nu făceau nimic din care să lezeze celelalte specii cu care intrau în contact. Erau conștienți de disconfortul pe care-l simt oamenii atunci când au în preajmă entități artificiale, un art-cord, cum spuneau ei.