UN SFÂRȘIT ESTE ÎNTOTDEAUNA UN ÎNCEPUT - 7

 Nu, îi șopti vocea în grija căreia intrase acum, aici tot universul nostru tinde să devină o singură ființă conștientă de sine. Foarte puține dintre ființe care mai sunt în univers nu au fost asimilate, și asta pentru că au evoluat extrem de lent. S-au opus eoni întregi acestui tip de emancipare, doar pentru că au fost captivi unor concepții din limitele cărora nu doreau să evadeze. Când și aceștia vor fi fost emancipați, universul nostru va fi închis celorlalte universuri și următorul stadiu este evoluția universului vostru. La voi cum este? Există multe ființe care se opun evoluției naturale? Mai avem mult de așteptat?

 Totul îi suna ciudat lui Nemi, ca dintr-o carte veche, și foarte complicat, cu multe goluri pe care nu le putea umple, dar se gândi cu tristețe la rasa umană. Era prima piedică pe care o vedea în evoluția propriului univers, dacă era așa cum spunea acea voce, dar era convins că nu era singura. Ca oamenii mai existau nenumărate specii în universul lui care se opuneau cu și mai mare înverșunare oricărei urme de evoluție. O habotnicie ideatică a propriei ignoranțe și a dorinței de putere. Era tara care caracteriza universul său. Fiecare ființă nădăjduia să o domine pe cea de lângă el. Singura excepție pe care o cunoștea Nemi erau udefijii. Aceștia văzuseră într-adevăr altceva.

 Deci mai e o șansă ca lucrurile să se petreacă mai repede decât poate bănuiți dumneavoastră, îi spuse entitatea. Mai devreme sau mai târziu, emanciparea va avea loc și odată cu ea, toate ființele universului vor fi luate de valul spiritualității unite cu o materialitate fără precedent.

 Desigur că vorbea din experiență, cugetă Nemi. Altfel, nici nu are cum să fie. Speranța că așa se va întâmpla era una dintre constantele din toate universurile, se pare. Dar nu era chiar așa. Era certitudinea unui spirit care știa foarte bine că limitele pot fi depășite chiar și atunci când nici nu-ți propui să o faci.

 Și universul nostru a fost cândva ca al dumneavoastră, dar în momentul de față nu mai poate fi străbătut așa cum se întâmplă încă în cel din care veniți. Există alte straturi prin care se mai poate circula convențional, dar nu-i acesta. Vom intra într-unul imediat ce vom fi ajuns la nava noastră. Acolo, pe ea, v-am pregătit un avatar pe care îl veți putea locui pentru a vă fi mai comod. În această dimensiune însă, nu puteți călători decât într-un alt corp. Da, așa și este. Suntem una și aceeași ființă acum. Să știți că la noi este o practică destul de comună. Avem câțiva nemuritori care vin chiar și din universuri mult mai îndepărtate decât al dumneavoastră care ne este vecin, deși toți sunt din al dumneavoastră și oameni. (Asta este ceva nou, gândi Nemi, ceva ce nu știam.) Poate că și eu aș face-o, continuă ființa. În fond, este un timp pe care merită să-l trăiești. Nu toate spiritele se pot bucura de o prezență materială în aceste clipe. Dar știu că nu vă interesează astfel de realități și că aveți o fobie de a părăsi propriile cunoștințe. Aveți și de ce. Să știți că mulți nemuritori se tem de moarte. Este paradoxal, da, dar este și atavic. Moartea este ceva cu totul și cu totul misterios pentru dumneavoastră, iar nouă ne este interzis să dezvăluim chiar și cea mai neînsemnată parte din acest mister.

 Părăsirea corpului nu avea nimic din experiența morții așa cum și-o închipuia el. Acum, misterul chiar că era și mai mare. Nu experimentase încă moartea, deși era convins că trecerea prin gaura neagră nu era altceva. Deci există mistere și mai mari decât cele pe care le bănuiau ființele din universul său. După ceea ce vedea și simțea în jurul său, își dădu seama că misterele trebuie să fie nu numai adânci, ci și minunate. În acel moment îl cuprinse o deznădejde și mai mare. Teama de necunoscutul care se dovedea a fi mult mai profund devenise și mai intensă. La așa ceva nu se așteptase niciodată. În toată viața lui lungă se temuse de ceea ce credea că tocmai a depășit. Aflarea unui alt adevăr începea să-l zdruncine și să-l macine. Cum se putea să existe ceva la care omul, ființa nici să nu se fi gândit? Cum putea moartea să fie altceva decât era... considerată? Lucrurile acestea erau mai mult decât intrigante. Erau incitante. Incitau la o nouă cunoaștere. La o nouă organizare a valorilor și a tot ceea ce știa Nemi. Sau mai degrabă a tot ceea ce nu cunoștea el. Acest necunoscut trebuie reorganizat. Acest necunoscut trebuie penetrat și cunoscut. Se pare că altă cale nu poate fi urmată în aceste condiții. Aflarea adevărului că moartea nu este nici pe departe ceea ce credea întreg universul răsturna toate circumstanțele.

UN SFÂRȘIT ESTE ÎNTOTDEAUNA UN ÎNCEPUT - 6

 Așa era și acum. Dar frica a dispărut mai repede decât atunci. Nici nu a ajuns la capătul culoarului, că nu mai simțea nimic din ceea ce a experimentat la intrarea în el. S-a liniștit și și-a spus că trebuie să facă acest lucru, pentru că altfel nu va avea liniște o veșnicie. Iar veșnicia, își dădea și singur seama, era greu de suportat cu o povară pe suflet. În stație se aștepta să fie întâmpinat de una dintre ființele cu care se obișnuise de acum, dar văzu doar un robot care semăna cu un udefij. Asemănarea era evident intenționat relativă pentru ca cel care interacționa cu el să nu uite cumva cu cine are de-a face. Nu-l trecu niciun fior la vederea lui. Fu îndrumat către o încăpere unde trebuia să-și dea hainele jos pentru ca apoi să facă o baie. După ce-și spălă trupul acolo la marginea universului, acesta îi fu uns cu o substanță care să înlăture eventualele bacterii care i-ar fi provocat vreo boală cât timp era plecat. Corpul avea să-i fie păstrat într-un recipient în care se afla un lichid asemănător celui amniotic, hrănit prin acest lichid, în timp ce sufletul avea să treacă prin gaura neagră dincolo, în celălalt univers în care îl aștepta pe o altă stație un nou corp pe care să-l populeze pentru ca să meargă mai departe. Desigur, nu știa nimic despre acel corp, pentru că nimeni nu știa nici măcar aproximativ cum arată. Dar nici nu-l interesa prea mult, de vreme ce nu avea să stea în el decât foarte puțin timp, până ajungea și la cealaltă margine a acelui univers. Udefijii comunicau telepatic cu omologii lor din celălalt univers și numai ei știu ce-și spuneau, dar, cum erau discreți de felul lor, nu menționau nimic despre acest lucru. Urma apoi să-și părăsească și acel nou trup pentru a putea călători în formă spirituală i s-a spus, în universul în care era bunicul său. Apoi avea să trăiască fiecare clipă cu deschiderea cuiva care trebuia să treacă de o altă experiență, se gândea Nemi în timp ce era întins în celula în care avea să-i fie păstrat trupul. Deși el nu era omul care să creadă în eficiența altei experiențe, încerca să vadă în acestă nouă călătorie a sa o aventură a spiritului. Acum, la începutul ei, nu reuși decât să se convingă că ceea ce urma să se întâmple cu el, trebuia să se întâmple pentru ca să-și liniștească sufletul. Era spre binele lui. Oare așa ceva simt ființele când mor? se întrebă el simțindu-și sufletul cum îi părăsește trupul.

 De când se știa el, Nemi nu leșinase niciodată, iar niciodată la el însemna extrem de mult timp. Pentru el cuvântul chiar nu se desemantiza. Acum însă, după ce se trezi, își dădu seama că pentru un moment, unul foarte scurt, credea el, starea în care se afundă fără să mai perceapă ceea ce se petrecea în jurul său semăna foarte mult cu ceea ce știa el despre leșin. Da, fusese un timp foarte scurt. Era convins acum, pentru că încă nu avea o formă materială, sau mai de grabă nu intrase în nicio formă materială. Simțea cum este atras către un loc în care îl așteptau niște ființe de o căldură sufletească așa cum nu i-a mai fost dat să întâlnească. Era o prezență mângâietoare pe care și-ar fi dorit-o alături parcă pentru totdeauna, dar nu totdeauna lui, ci pentru acea întotdeauna.

 De când se trezise la această realitate, nu reușise să perceapă nicio pată de întuneric în tot periplul său de când a ieșit din gaura neagră prin care nu-și amintea cum a trecut. Aici totul era luminos. Și așa și este, îl avertiză o voce interioară pe care nu o percepu, dar o simți ca pe destinația lui. Nu erau cuvinte care ajungeau la el, erau senzații pe care le trăia pur și simplu, dar care pentru el erau foarte greu de interpretat la început. Pe măsură ce entitate comunica din ce în ce mai mult cu el, Nemi începea să înțeleagă acest limbaj care nu era chiar inedit. Modalitatea directă de a se întâmpla îl uimea nespus de mult. Faptul că se putea înțelege așa de ușor cu o ființă pe care nu o văzuse niciodată, cu o ființă din alt univers, fără niciun efort intelectual era uimitor. Deci se poate! își spuse el. Asta experimentase și cu bunicul lui, era sigur, numai că la un nivel mult inferior celui pe care-l trăise până acum. Cu cât înainta mai mult în acest univers, cu atât devenea conștient de ceea ce se găsește în jurul său. Începuse să perceapă entități care se aflau peste tot. Aici nu erau planete, după câte se părea, nu erau stele și alte corpuri cosmice cu care Nemi era familiarizat de acasă. Sau mai bine zis, nu mai erau.